Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:02 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine furnizează alimentele pentru Programul-pilot de acordare a suportului alimentar în comuna tulceană Somova

ro

29 Dec, 2022 00:00 1112 Marime text
Primăria Comunei Somova - sursa: site-ul oficial al Primăriei Somova
  • Potrivit HG 1362/2022, din comuna tulceană Somova, la proiectul-pilot participă Şcoala Gimnazială „Traian Coşovei“ Somova.
  • Alimentele vor fi furnizate de compania Falnic SRL Tulcea, în urma contractului semnat recent cu reprezentanții comunei Somova.
Comuna Somova a atribuit contractului privind furnizarea pachetelor alimentare în cadrul programului pilot conform HG 1362/2022!
 
Este vorba despre programul pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 450 de unități de învățământ preuniversitar de stat.
 
Amintim, potrivit HG 1362/2022, din comuna tulceană Somova, la proiectul-pilot participă Şcoala Gimnazială „Traian Coşovei“ Somova.
 
În Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice se arată că firma Falnic SRL a semnat pe 21 decembrie 2022 contractul privind furnizarea pachetelor alimentare, valoarea contractului fiind de 405.876,8 lei fără TVA.
 
Contractul a fost atribuit prin procedura simplificată, fiind depuse două oferte pentru contract, cea înaintată de Falnic SRL fiind desemnată drept câștigătoare.
 
Valoarea estimată inițial a contractului era de 514.788,99 de lei fără TVA, acesta fiind adjudecat, așa cum am precizat anterior, la suma de 405.876,8 lei fără TVA.
 
Potrivit descrierii contractului, se vor furniza „pachet alimentar: produse de panificație din făină integrală - pâine feliată sau batoane/chifle - 80 g - maximum 50% din greutatea totală a pachetului, produse din carne și/sau brânzeturi/derivate din lapte 40 g - minimum 25% din greutatea totală a pachetului și legume - roșii, castraveți, salată sau alte produse similare - 40 g - maximum 25% din greutatea totală a pachetului. La acestea se va adăuga un fruct“.
 
Au mai arătat autoritățile că „produsele alimentare sunt livrate zilnic din unități autorizate/înregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor și sunt păstrate până la servire, dacă hrana nu este servită într-un interval de 60 de minute de la livrare, în unitățile de învățământ preuniversitar, în condiții igienico-sanitare și de siguranța alimentelor, potrivit prevederilor legislației în vigoare. În cadrul procesului de selecție vor fi preferate și considerate că îndeplinesc criteriul privind cel mai bun raport calitate-preț acele oferte care alocă cel puțin 40% din suma disponibilă per beneficiar pentru achiziția materiei prime“.
 
„Conform Bugetului aprobat, valoarea achiziției este: 514.788,99 lei fara TVA, defalcată astfel: - An școlar 2022-2023, semestrul I - 14 zile *13,7615 lei/zi*334 copii = 64.348,62 lei fara TVA - An școlar 2022-2023, semestrul al II-lea - 98 zile *13,7615 lei/zi*334 copii= 450.440,37 lei fără TVA“, se mai precizează în informațiile oficiale.
 
Despre Falnic SRL
 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată pe 29 decembrie 2022, compania Falnic SRL a fost înființată în 1995 și are sediul social în Tulcea, pe strada Slt. Gavrilov Corneliu, obiectul de activitate fiind reprezentat de restaurante.
 
Asociați cu părți egale sunt Stere Pufleanu și Maria Pufleni, primul fiind și administratorul societății.
 
Numele lui Stere Pufleanu figurează și în Granex Cobadin SRL Tulcea, iar cel al Mariei Pufleni se regăsea și în Kostyan SRL Tulcea, în prezent radiată.
 
În ce privește cifrele Falnic SRL, acestea arată că societatea a avut în 2021 opt angajați, pierderi de peste 57.000 de lei și cifra de afaceri a depășit 565.000 de lei, toate valorile fiind în scădere față de anul precedent.
 
Potrivit Confidas.ro, compania Falnic SRL a încheiat contracte de achiziții publice în valoare totală de 236.185 de lei, printre instituțiile publice care au semnat contracte cu societatea fiind Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea, comuna Nalbant, comuna Ceatalchioi, dar și Județul Tulcea.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Județul Tulcea
Primăria Babadag a cumpărat alimente pentru două școli din oraș, în cadrul unui program pilot (DOCUMENT)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii