Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:00 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alegeri Prezidențiale 2014 SIVECO România, încă un contract de aproape 2 milioane lei de la Autoritatea Electorală Permanentă (documente)

ro

03 Nov, 2014 00:00 1844 Marime text
Cu doar două zile înainte de primul tur al scrutinului pentru desemnarea președintelui României, pe SEAP s-a publicat anunțul de atribuire a contractului de servicii de asistență tehnică și suport tehnic pentru utilizarea sistemului informatic „Registrul electoral“ la alegerile prezidențiale din anul 2014.

Potrivit anunțului de atribuire nr. 151383/01.11.2014, Autoritatea Electorală Permanentă, în calitate de autoritate contractantă, a atribuit contractul firmei SIVECO România SA. Estimat la suma de 1.801.800 de lei, contractul a fost atribuit pentru o perioadă de trei luni, contra sumei de 1.760.000 de lei.

Contractul a fost atribuit prin negociere, fără anunț de participare, fiind înregistrat un singur ofertant.

SIVECO România este o societate care, în decursul timpului, şi-a trecut la CV atât contracte cu Guvernul României, prin diferite ministere, cât și contracte cu autorități precum Agenția Națională de Integritate sau Societatea Națională NuclearElectrica SA. La începutul lunii septembrie, societatea a făcut obiectul unor percheziții, ulterior, președintele companiei, Irina Socol, fiind reținută de procurori într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul comercializării de programe informatice.

Potrivit Registrului Comerțului, SIVECO România SA figurează cu trei acţionari persoane juridice, respectiv SIVECO Netherlands BV, cu sediul în Olanda, SIVECO România SA şi SIVECO International SA, şi cu cinci acţionari persoane fizice, respectiv Ecaterina Aurora Crusti, Daniela Bichir, Gabriel Florian Ilia, Irina Socol şi Mihail Alexandru Radasanu. La sfârșitul anului 2013, firma declarase o cifră de afaceri de 206.069.194 de lei, un profit net de 17.290.287 de lei și 765 de salariați.

Tot pe data de 31 octombrie, a mai fost publicată o atribuire, de data aceasta fiind vorba despre un contract pentru producție de materiale audiovizuale care urmau să fie difuzate în campania de informare a cetățenilor României cu ocazia alegerilor prezidențiale 2014. Contractul, cu o valoare finală de 195.000 de lei, a fost atribuit tot prin negociere fără anunț de participare, și în acest caz autoritatea contractantă primind tot o singură ofertă. Contractul, încheiat pentru două luni, a fost atribuit firmei Prime Time Productions SRL, societate care, de la începutul anului 2014, este cunoscută ca fiind controlată de Cristian Burci. În luna ianuarie a acestui an, societatea figura cu următoarea formulă de acționariat: SC Graffiti SRL deținea o parte socială și SBS RO, 99 de părți sociale.

La sfârșitul anului 2013, SC Prime Time Productions SRL declarase o cifră de afaceri de 636.000 de lei, un profit net de 15.353 de lei și doi salariați.

Din istoria colaborării AEP - SIVECO

Revenind la contractul cu SIVECO România, așa cum am prezentat și în ediția din 10 septembrie 2014 a cotidianului ZIUA de Constanţa, acesta se înscrie într-o serie generoasă de astfel de colaborări. Iată ce alte contracte a mai derulat SC SIVECO România SA cu Autoritatea Electorală Permanentă. Tot de anul acesta, dar din luna martie, datează și un contract în valoare de 8.250.000 de lei. Achiziția s-a făcut în preajma alegerilor europarlamentare, obiectul contractului fiind „servicii de programare de software de aplicaţie pentru modernizarea Registrului Electoral“. Contractul de față a fost atribuit prin negociere, fără anunț de participare.
La sfârșitul anului 2012, SIVECO a obținut, tot de la Autoritatea Electorală Permanentă, un contract în valoare de 7.180.000 de lei, de data aceasta fiind vorba despre un contract de servicii de programare de software de aplicație pentru numărarea și centralizarea voturilor exprimate la alegerile parlamentare din 2012.

Anul 2011, luna august. Autoritatea Electorală Permanentă a ales, dintre cei trei ofertanți pentru acordul-cadru privind realizarea sistemului informatic al registrului electoral, în valoare de 11.662.396,34 de lei, unul singur: SC SIVECO România SA. Potrivit anunțului de atribuire, prima etapă a acestui acord-cadru a avut o durată de şapte luni și a vizat implementarea sistemului informatic la nivel central, respectiv sediul Autorității Electorale Permanente cu interfață web de vizualizare a unor rapoarte specifice, iar a doua etapă era prevăzută cu o durată de 24 de luni şi viza extinderea sistemului informatic al Registrului Electoral la nivel național pe bază de contracte subsecvente.

Alegeri prezidențiale... 2009

În anul 2009, Siveco a marcat alte două contracte cu Autoritatea Electorală Permanentă. Unul viza „servicii de programare de sofware de aplicație“, şi avea o valoare de 5.361.593 de lei. Şi de data aceasta, a fost vorba despre trei ofertanți, cel declarat câștigător fiind SIVECO. Contractul a presupus realizarea sistemului de proceduri și instrumente software de prelucrare a datelor și editarea de rapoarte necesare centralizării rezultatelor votării pentru alegerea președintelui României, asigurarea asistenței tehnice de specialitate pe tot parcursul scrutinului electoral și al centralizării datelor, turul I și turul II, instruirea personalului care va utiliza instrumentele software. În anunțul de atribuire, se mai preciza că Autoritatea Electorală Permanentă a organizat licitație în vederea achiziționării componentelor și serviciilor de specialitate, denumite SIAP, care urmau a fi utilizate de Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării la alegerea președintelui României.
Tot în 2009, dar în luna mai, SIVECO obţinea un alt contract cu Autoritatea Electorală Permanentă, în valoare de 1.412.632 de lei. Acesta presupunea realizarea sistemului de proceduri și instrumente software de prelucrare a datelor și editarea de rapoarte necesare centralizării rezultatelor votării pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European.

Și în 2008, Autoritatea Electorală Permanentă lucra, de asemenea, printre alte firme, şi cu SIVECO. La acea vreme, AEP i-a atribuit firmei contractul de servicii de programare de software de aplicație, în valoare de 2.789.705 lei. Era vorba despre softul pentru centralizarea rezultatului votării la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2008.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii