Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:44 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Clienţii BCR pot plăti orice tip de taxă sau impozit către orice primărie din România prin internet banking

ro

24 Feb, 2014 12:43 1232 Marime text
Bucureşti, 24 februarie 2014 – Banca Comercială Română (BCR) este prima bancă din România care oferă, prin intermediul aplicaţiei de internet banking, un nou serviciu clienţilor - posibilitatea de a achita orice impozit sau taxă către bugetele locale şi de stat.
 
Clienţii BCR îşi pot achita prin intermediul Click 24 Banking:
- Impozitul pe clădirea
- Impozitul pe maşină
- Impozitul pe teren intravilan sau extravilan
- Impozitul pe venituri din închiriere
- Impozitul pe venituri din activităţi independente
- Impozitul pe venituri din salarii
 
“Această perioadă a anului este una dintre cele mai aglomerate perioade la ghişeele administraţiilor locale, unde clienţii vor să îşi plătească taxele şi impozitele pentru a beneficia de reducerea de 10% în condiţiile în care achită impozitul până la data de 31 martie. Acum, BCR vine în sprijinul clienţilor, oferindu-le posibilitatea de a evita aceste cozi plătind direct din Click 24 Banking prin introducerea sumei de plată şi selectarea din listă a primariei către care clienţii vor să realizeze plata. Este simplu şi este gratuit! Ţinând cont că oferim posibilitatea plăţii impozitelor aferente tuturor primăriilor, clienţii BCR pot plăti şi pentru clădiri şi terenuri din mediul rural aflate în proprietatea lor sau a familiei, evitând astfel drumurile necesare în acest scop, economisind semnificativ timp şi bani”, a declarat Catalin Ionescu, Sef Departament E-Channels BCR.
 
Clienţii BCR pot plăti atât în numele lor căt şi în numele altor membrii ai familiei, în acest caz fiind necesar să introducă CNP-ul persoanei respective.
 
Funcţionalitatea de plată impozite şi taxe din Click 24 Banking permite persoanelor fizice plata oricărui tip de impozit şi taxă către:
- Bugetele locale (orice primărie din România din mediul urban sau rural)
- Bugetul de stat
- Bugetul asigurărilor sociale de stat
- Bugetul asigurărilor pentru şomaj
- Bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate
 
Pentru realizarea plăţilor către aceste bugete clienţii trebuie să cunoască şi să selecteze din listă tipul de buget în care primăria sau instituţia beneficiară încadrează respectivul impozit. Sumele de plată pentru impozite sunt comunicate în general de către fiecare primarie către cetăţeni printr-o scrisoare de informare ce conţine decizia de impunere.
 
Toţi deţinătorii de conturi curente BCR în lei au gratuit inclus în pachet accesul la internet banking şi au posibilitatea de a plăti impozite şi taxe.
 
BCR transmite către Ministerul Finanţelor Publice, detaliile complete privind operaţiunile de plăţi individuale aferente sumelor colectate. În baza acestor informaţii Ministerul Finanţelor Publice asigură transferul sumelor către conturile corespunzătoare de venituri bugetare, în termen de maxim 2 zile lucrătoare de la data creditării contului deschis la trezoreria operativă centrală.
 
* *
Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, managementului activelor, pensiilor private, a băncilor de locuinţe şi a serviciilor bancare prin telefonul mobil. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (peste 16 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.
BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 23 de birouri mobile dedicate companiilor şi 562 de unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM - peste 2.200 de bancomate şi POS - 15.000 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce.
* *
Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. Aproximativ 46.000 de angajati deservesc 16.4 milioane de clienti in cadrul a 2.900 de filiale din 7 tari (Austria, Republica Ceha, Slovacia, Romania, Ungaria, Croatia, Serbia). La 30 septembrie 2013, Erste Group detinea active totale in valoare de 207,9 miliarde EUR, inregistrand un profit net de 430,3 milioane EUR si un raport cost/venituri de 52,4%.
 
 
* *
BCR - Comunicare Externă
Cezar Marin, e-mail: cezar.marin@bcr.ro
Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro
 
Pentru detalii referitoare la produsele si serviciile BCR va rugam sa folositi urmatoarele modalitati de contact
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii