Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:27 23 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Clienţii BCR au efectuat peste 1,5 milioane de tranzacţii la Ghişeele Automate

ro

16 Sep, 2013 14:08 818 Marime text
Bucureşti, 16 septembrie 2013 – Clienţii Băncii Comerciale Române (BCR) au efectuat, până în prezent, peste 1,5 milioane tranzacţii de plată la cele 400 de Ghişee Automate (APT) instalate de bancă în unităţile din ţară, cu o valoare însumată de peste 400 milioane lei.
 
„Printre avantajele utilizării ghişeelor automate se numără rapiditatea în efectuarea tranzacţiilor, durata unei operaţiuni reducându-se de la circa 4 minute la mai puţin de 40 de secunde. Clienţii au înţeles rapid acest avantaj, rata de migrare a operaţiunilor cu numerar de la casieriile BCR la cele 400 de Ghişee Automate ajungând la 60% în August 2013”, a declarat Bogdan Marin, Director executiv Directia Managementul Canalelor Retail, BCR.
 
Din totalul operaţiunilor efectuate la Ghişeele Automate, cele mai frecvente sunt plăţile de facturi (60%) şi alimentarile cu numerar în conturile proprii efectuate de clienţii BCR. Operaţiunile de plată a ratelor pentru cardurile de credit BCR, reprezintă 20% din totalul tranzacţiilor efectuate cu numerar la aceste echipamente.
 
“Reţeaua echipamentelor de tip self-service BCR, acceptatoare de numerar, formată din Ghişeele Automate (APT) şi Maşinile Multifuncţionale (MFM) a înregistrat o rată totală de migrare a plăţilor facturi cu numerar de la casieriile unităţilor de 85%”, a adăugat Bogdan Marin.
Ghişeele Automate sunt echipamente de tip self-service destinate persoanelor fizice clienţi BCR, care permit plăţi de facturi cu numerar, prin scanarea codurilor de bare de pe factură sau prin completarea manuală a datelor de identificarea de pe factură, depuneri de numerar în cont şi rambursarea ratelor de credit/card de credit, exclusiv în lei, numai cu bancnote.
 
BCR a instalat, în luna septembrie 2012, o reţea de 400 de Ghişee Automate, echipamente acceptatoare de numerar, valoarea investiţiei ridicându-se la circa 2 milioane EUR.
 
* *
Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, managementului activelor, pensiilor private, a băncilor de locuinţe şi a serviciilor bancare prin telefonul mobil. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (peste 16 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 23 de birouri mobile dedicate companiilor şi 562 de unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM - peste 2.200 de bancomate şi POS - 15.000 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce.
* *
Erste Group este principalul furnizor de servicii financiare din estul UE. Cei aproximativ 46.000 de angajaţi deservesc 16,6 milioane de clienţi în aproximativ 2.900 de agenţii din şapte ţări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia). La 30 iunie 2013, totalul activelor deţinute de Erste Group era de 210,2 miliarde euro, profitul net de 301,2 milioane euro şi raportul cost-venit este de 52,8%.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii