Alexandru Zidaru, cunoscut ca „Makaveli'', și-a depus candidatura pentru Primăria Capitalei
Alexandru Zidaru, cunoscut ca „Makaveli'', și-a depus candidatura pentru Primăria Capitalei
12 Nov, 2025 19:43
ZIUA de Constanta
130
Marime text
130
Marime text

Alexandru Zidaru, cunoscut ca ''Makaveli'', și-a depus candidatura pentru Primăria București, miercuri, la Biroul Electoral pentru Capitală, informează Agerpres.
''Mi-am depus candidatura, așa cum am anunțat încă din luna mai. Am undeva la 27.000 - 28.000 de semnături. Am stat vreo 10 zile împreună cu voluntarii, de dimineața până seara, a fost o muncă asiduă, dar am reușit și le mulțumesc tuturor care au stat cu mine pe drumuri ca să le strângem și celor care ne-au susținut moral'', a spus el.
El a adăugat că este devotat oamenilor care ''nu au avut curaj să vorbească până acum, nu au existat pentru nimeni, decât în statistici sau în sondaje, pentru care statul nu a făcut nimic''.
La depunerea candidaturii, el a fost însoțit și de senatorul Ninel Peia, în prezent membru al grupului ''PACE'' din Senat, format din foști parlamentari S.O.S. România, precum și de mai mulți simpatizanți.
Perioada de depunere a candidaturilor pentru funcția de primar general al municipiului București a început miercuri și se încheie în 17 noiembrie.
Contestațiile privind candidaturile vor putea fi depuse până în data de 19 noiembrie și soluționarea acestora se va face până cel târziu în 20 noiembrie. Pe 23 noiembrie, candidaturile rămân definitive.
Campania electorală începe pe 22 noiembrie și se termină pe 6 decembrie, ora 7:00. Alegătorii vor fi așteptați la urne pe 7 decembrie, între orele 7:00 și 21:00.
Citește și
Fostul soț al unei celebre cântărețe, va fi candidatul POT la Primăria Capitalei
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


