Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:48 18 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alegeri Locale 2024 Aproape 500 de persoane din judeţul Tulcea au votat cu acte de identitate noi

ro

09 Jun, 2024 21:00 2201 Marime text
Aproape 500 de persoane din judeţul Tulcea au obţinut, sâmbătă şi duminică, acte de identitate noi cu ajutorul cărora au putut vota, a declarat, pentru AGERPRES, directorul executiv al Direcţiei Publice Comunitare Judeţene de Evidenţă a Persoanelor (DPCJEP), Nicoleta Furtună.

La nivelul judeţului, cele şapte servicii ale DPCJEP au emis sâmbătă şi duminică, până la ora 17,00, 485 de cărţi de identitate, dintre care 32 sunt cărţi de identitate provizorii, iar 249 de cărţi au fost emise în cursul zilei de sâmbătă.

"Cele mai multe acte de identitate, respectiv 274, au fost emise în municipiul Tulcea, iar cele mai puţine, respectiv trei, au fost eliberate de serviciul din comuna Luncaviţa", a precizat directoarea executivă a DPCJEP, Mirela Furtună.


Potrivit sursei, ghişeele DPCJEP sunt deschise publicului până duminică, la ora 22.00. 

AGERPRES 

Citește și. 

Programul serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor în zilele de 8 și 9 iunie 2024
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii