Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:46 18 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Precizari la obligatiile fiscale ale persoanelor fizice 22.12.2008

ro

22 Dec, 2008 21:03 908 Marime text
COMUNICAT DE PRESĂ de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Constanţa

Referitor la obligaţiile fiscale ale persoanelor fizice care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, Compartimentul de Presă vă comunică următoarele :

"Potrivit prevederilor Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, date in aplicarea art. 46 din Codul fiscal, persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere la sfârşitul fiecărui an fiscal, începând cu anul fiscal următor califică aceste  venituri în categoria venituri din activităţi independente. La stabilirea numărului de contracte se iau în calcul contractele de închiriere sau  subînchiriere aflate în derulare la data de 31 decembrie a anului precedent celui de impunere, cu excepţia contractelor de arendare a  bunurilor agricole.

Persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor calificate in categoria venituri din activităţi independente stabilesc venitul net, în sistem real, la nivelul tuturor contractelor  de închiriere/subînchiriere, potrivit regulilor prevăzute pentru veniturile din activităţi independente. Obligaţia contribuabililor de înregistrare a contractelor de închiriere /subînchiriere, la organul fiscal competent, se menţine şi după îndeplinirea condiţiilor pentru calificarea veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor în categoria venituri din activităţi independente.

În cazul în care la sfârşitul anului  fiscal, nu mai  sunt îndeplinite condiţiile menţionate mai sus, începând cu anul fiscal următor, persoanele fizice determină şi declară venitul net realizat din închiriere/subînchiriere potrivit regulilor aplicabile pentru categoria venituri din cedarea folosinţei bunurilor.

 Pentru anul de impunere următor celui în care au fost îndeplinite condiţiile pentru calificarea veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor în categoria venituri din activităţi independente, contribuabilii au obligaţia declarării venitului estimat până la data de 15 ianuarie a anului de impunere, prin completarea şi depunerea la sediul organul fiscal competent a Formularului 220 "Declaraţie privind venitul estimat".

Persoanele fizice fără domiciliu fiscal în România care îndeplinesc condiţiile de mai sus, iar bunurile închiriate/subînchiriate se află în raza teritorială a mai multor organe fiscale, au obligaţia să desemneze o sursă principală de venit, în funcţie de care îşi vor îndeplini obligaţiile fiscale conform prevederilor legale în vigoare."

Compartimentul de Presă

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii