Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:14 25 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei zile de spectacole stradale la Constanța în cadrul SEAStreet. De la cine a închririat echipamentele Teatrul de Stat

ro

25 Jul, 2026 12:00 217 Marime text

 
  • Costul este de 134.407 lei (26.528,57 euro), iar atribuirea s-a făcut prin cumpărare directă
 
Din 24 iulie și până pe 26 iulie 2026, în mai multe locații din Constanța are loc SEAStreet, festivalul de teatru stradal ce face parte din experiența artistică pe care Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului o aduce la malul mării.
 
Weekend-ul acesta este prima perioadă în care SEAStreet are programate reprezentații, urmând să aibă loc și în intervalul 14-16 august.
 
Pentru desfășurarea acestui festival, Teatrul de Stat Constanța a încheiat un contract pentru închirirerea echipamentului scenotehnic, câștigător fiind Paradigma Doi Zece SRL.
 
Costul este de 134.407 lei (26.528,57 euro), iar atribuirea s-a făcut prin cumpărare directă.
 
Părțile au bătut palma la data de 24 iulie 2026.
 
Despre Paradigma Doi Zece SRL
 
Potrivit termene.ro, Paradigma Doi Zece SRL a fost înființată în anul 2022, are sediul social în județul Ilfov, iar obiectul de activitate este „activități suport pentru interpretare artistică (spectacole)”.

 
În anul 2025, firma a avut o cifră de afaceri de peste 8 milioane lei, profit de peste 120.000 lei, datorii de peste 1,5 milioane lei și doi salariați.
 
Conform termene.ro, asociații sunt Klinger Florinela, De Alvare III Jose Enrique (SUA), Klinger Daniel și Dinu George Ciprian. Administrator este De Alvare III Jose Enrique.
 
Potrivit licitatiapublica.ro, Paradigma Doi Zece SRL a mai parafat nouă contracte prin cumpărare directă, ce sunt aferente verilor 2023, 2024 și 2025.
 
Despre SEAStreet
 

Potrivit seas.ro, Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolelor include de trei ani, deja tradițional, un festival de teatru stradal, care are loc în ultimul weekend al lunii iulie.
 
SEAStreet, ajuns anul acesta la a patra ediție, aduce în Constanța spectacole de percuție, acrobație, marionete supradimensionate, dans, parade, clowni și altele.
 
Reprezentațiile se vor desfășura în mai multe locații din Constanța și din Mamaia: Parcul Gării, Parcul Operei, Parcul Arheologic, Bulevardul Tomis, Faleză Mamaia, Faleza Cazinoului Constanța, Ștefan cel Mare și Parcarea Portului Turistic Tomis – la Roată.
 
Alături de Teatrul de Animație Țăndărică, care i-a fermecat pe copii în fiecare an cu „Freestyle Puppetry”, noutatea acestui ediții este un atelier de hârtie organizat de voluntarii SEAS. Micuții vor avea ocazia să confecționeze diverse animăluțe și brățări prin tehnica origami, dar și accesorii împletite din hârtie, măști pline de culoare și desene originale. Fiecare participant își va putea personaliza creațiile exact cum dorește, dând frâu liber imaginației.
 
Din străinătate sunt invitate compania Kunst Op din Țările de Jos, companiile Remue Ménage și Deus Ex Machina din Franța, companiile Anna Konfetti, Batalà Barcelona și Kalimba Batucada din Spania, compania Nina Theatre din Italia și compania Motionhouse din Anglia, Regatul Unit.
 
Programul complet al spectacolelor poate fi găsit aici. https://seas.ro/seastreet/
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Paradigma Doi Zece SRL a mai câștigat un contract de la Teatrul de Stat Constanța. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii