Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:43 25 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

​Termene importante stabilite în dosarul de insolvență al Eco-Carta Profesional SRL din Constanța (DOCUMENT)

ro

25 Sep, 2026 14:28 107 Marime text
sursa foto: Freepick.com

 
Societatea SC Eco-Carta Profesional SRL face obiectul unei proceduri simplificate de insolvență, conform unui anunț oficial. Dosarul, înregistrat sub numărul 5404/118/2026, se află pe rolul Tribunalului Constanța, deschiderea procedurii fiind dispusă oficial la data de 11 septembrie 2026 prin intermediul lichidatorului judiciar.
În cadrul procedurii, au fost stabilite o serie de termene-limită esențiale pentru creditori și pentru derularea etapelor legale. Astfel, termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor a fost fixat pentru data de 16 octombrie 2026.
Conform calendarului procedurii, tabelul preliminar al creanțelor va fi întocmit până la data de 26 octombrie 2026, urmând ca ședința adunării creditorilor să aibă loc la data de 2 noiembrie 2026, începând cu ora 11:00. Ulterior acestor etape, la data de 13 noiembrie 2026, este prevăzut termenul pentru definitivarea tabelului de creanțe.
 
Traseul dosarului 

Tribunalul Constanța a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva societății Eco-Carta Profesional SRL, la cererea debitoarei. Dosarul nr. 5404/118/2026 a fost înregistrat la data de 31 august 2026, pe rolul Secției a II-a civile, materia „Faliment”.

Decizia a fost pronunțată la 11 septembrie 2026, de completul F.14, prin încheierea nr. 480/2026.


Procedura a fost deschisă la cererea societății


Potrivit soluției publicate în dosar, instanța a admis cererea formulată de Eco-Carta Profesional SRL, prin administrator Iordache Diana-Luiza, și a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, în temeiul Legii nr. 85/2014.
Instanța a desemnat provizoriu drept lichidator judiciar Cabinetul Individual de Insolvență Evdochim Mariana, la cererea debitoarei.
Lichidatorul judiciar va primi un onorariu fix de 10.000 de lei plus TVA, precum și un onorariu variabil de 10% din fondurile obținute în cadrul procedurii.
 

Soluția pe scurt: Î n c h e i e re Admite cererea formulată de către debitoarea Eco-Carta Profesional SRL prin administrator Iordache Diana-Luiza. În temeiul art.71 alin. 1 raportat la art.38 alin. 2 lit. e) din Legea nr. 85/2014, dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei împotriva debitoarei Eco-Carta Profesional SRL În temeiul art. 73 şi art. 45 alin. 1 lit. d coroborat cu art. 57 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Desemnează provizoriu, în calitate de lichidator judiciar, la cererea debitoarei practicianul în insolvență Cabinetul Individual de Insolventa Evdochim Mariana, -3439/13.11.2015 din cadrul UNPIR, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014, cu o retribuţie fixă de 10000 lei + TVA şi un onorariu variabil de 10 % din fondurile obținute în cadrul procedurii. În temeiul art. 145 alin. 2 raportat la art. 85 alin. 7 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune dizolvarea debitoarei şi ridicarea dreptului său de administrare constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea.

În temeiul art. 75 alin.1 din Legea nr. 85/2014, se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitoarei. În temeiul art. 99 din Legea nr. 85/2014, dispune ca lichidatorul judiciar să efectueze notificările prevăzute la art. 100 din lege, iar în condiţiile art. 76, va comunica hotărârea de deschidere a procedurii simplificate insolvenţei către toate băncile unde debitorul are deschise conturi.

Fixează termenul limita pentru depunerea creanţelor la data de 16.10.2026. Stabileşte termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe la 26.10.2026. Termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor este de 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului preliminar. Termenul pentru definitivarea tabelului creanţelor este 13.11.2026. Stabileşte data primei şedinţe a adunării creditorilor la data de 02.11.2026, ora 11, la sediul lichidatorului judiciar.



Termenul de depunere de către creditori a opoziţiilor la sentinţa de deschidere a procedurii este de 10 zile de la primirea notificării.

În conformitate cu art. 76 din Legea nr. 85/2014, dispune comunicarea prezentei hotărâri către instanţele judecătoreşti din circumscripţia Tribunalului Constanţa, în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului declarat la Oficiul Registrului Comerţului Constanta, iar potrivit art. 99 lichidatorul judiciar va notifica deschiderea procedurii creditorilor, debitoarei si Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanta în vederea efectuării menţiunii.

Potrivit art. 101 din lege, lichidatorul judiciar va efectua, în termen de 60 de zile, inventarierea bunurilor din averea debitoarei. Fixează termen de judecată la 04.12.2026, ora 09.00, complet F14. Executorie. Cu apel în 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată astăzi, 11.09.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Document: Încheiere de şedinţă (secretă)  480/2026  11.09.2026- se arată pe Portalul Instanțelor de Judecată.
 

 
 
Despre Eco-Carta Profesional SRL

Potrivit termene.ro, Eco-Carta Profesional SRL figurează cu deschidere procedură insolvență/faliment (data deschiderii procedurii de insolvență/faliment: 11.09.2026).

Firma Eco-Carta Profesional SRL din Constanța, a fost înființată la data de 05.07.2021.Are ca obiect principal de activitate codul CAEN 1721 – Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vanzare predominanta de produse nealimentare.

Cifra de afaceri raportată de Eco-Carta Profesional SRL în 2025 a fost de 1.882.475 lei, cu un profit de 0 lei. Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 206,46%. Eco-Carta Profesional SRL a raportat 2 angajați în anul 2025, cu datorii de 1.310.272 lei.

Datele financiare disponibile pentru ECO- Eco-Carta Profesional SRL arată o creștere puternică a cifrei de afaceri în perioada 2021–2024, dar și o majorare importantă a datoriilor companiei.

În 2021, societatea a raportat o cifră de afaceri de 32.217 lei, un profit net de 15 lei și datorii de 66.361 lei.

Un an mai târziu, cifra de afaceri a urcat la 237.258 lei, însă compania a înregistrat o pierdere netă de 55.423 lei. Datoriile au ajuns la 120.793 lei.

În 2023, cifra de afaceri a continuat să crească, până la 496.881 lei, iar societatea a revenit pe profit, cu un rezultat net de 20.501 lei. În același timp, datoriile au crescut la 317.602 lei.

Cea mai mare cifră de afaceri din intervalul prezentat a fost consemnată în 2024: 614.260 lei. Profitul net a ajuns la 53.313 lei, în timp ce datoriile au atins 345.988 lei.

Asociat și administrator este Iordache Diana-Luiza.

 
 PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii