Terenuri și un apartament vândute la Murfatlar. Cine sunt cumpărătorii și ce proprietăți au fost licitate
Terenuri și un apartament vândute la Murfatlar. Cine sunt cumpărătorii și ce proprietăți au fost licitate
14 Jun, 2025 09:14
ZIUA de Constanta
279
Marime text



Orașul Murfatlar a finalizat recent două proceduri de vânzare a unor imobile din domeniul privat, prin licitație publică. Anunțurile de atribuire au fost publicate în Monitorul Oficial în data de 6 iunie 2025.
Două terenuri pe strada Speranței, cumpărate de un localnic
Isleam Fatih Enes, cu domiciliul în orașul Murfatlar, este noul proprietar a două terenuri cu suprafețele de 407 mp și 382 mp, situate pe strada Speranței, la numerele 30 și 32. Terenurile sunt înscrise în cărțile funciare nr. 105431 și 105430 Murfatlar și aparțineau domeniului privat al orașului.
Vânzarea s-a realizat în baza unei licitații publice organizate de administrația locală, în conformitate cu prevederile OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ și Hotărârea Consiliului Local nr. 15/2024.
Criteriile de atribuire au fost următoarele: cel mai mare preț oferit (40%), capacitatea economico-financiară (20%), protecția mediului (20%) și condiții specifice impuse de natura bunului (20%). La procedură au fost depuse trei oferte, toate fiind declarate valabile. Decizia privind câștigătorul a fost comunicată pe 13 februarie 2025.
Un apartament de 50 mp, achiziționat de o femeie din județul Iași
Tot în urma unei licitații publice, apartamentul situat pe Aleea Liliacului nr. 1, a fost vândut către Ciaușu Angelica, cu domiciliul în satul Covasna, comuna Costulești, județul Iași.
Locuința, cu o suprafață de 50 mp, aparținea domeniului privat al orașului Murfatlar și este înscrisă în cartea funciară nr. 100613-C1-U48.
Anunțul de participare a fost publicat pe 9 ianuarie 2025, iar atribuirea s-a făcut conform HCL nr. 114 din 29.08.2024. La licitație au fost primite patru oferte, toate validate. Criteriile de selecție au fost identice cu cele aplicate în cazul terenurilor.
Contractul de vânzare a fost încheiat pe 10 februarie 2025, iar câștigătorul a fost anunțat în aceeași zi.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Primăria Medgidia lansează o licitație de aproape 5 milioane de lei pentru colectarea și transportul deșeurilor menajere
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii