Primăria Constanța caută un nou constructor pentru Liceul „George Călinescu”! Peste 2,2 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor de eficiență energetică (DOCUMENTE)
Primăria Constanța caută un nou constructor pentru Liceul „George Călinescu”! Peste 2,2 milioane de lei
05 Mar, 2026 14:54
ZIUA de Constanta
164
Marime text
164
Marime text
Proiectul de reabilitare a Liceului Teoretic „George Călinescu” intră într-o nouă etapă licitație. Primăria Municipiului Constanța a publicat astăzi, 5 martie 2026, un anunț de participare simplificat pentru atribuirea contractului de execuție a restului de lucrări rămase de executat în cadrul obiectivului de investiții privind creșterea eficienței energetice a imobilului.Investiția, esențială pentru modernizarea infrastructurii școlare din oraș, beneficiază de o alocare financiară consistentă.
Mai exact, valoarea estimată a contractului este de 2.270.473,51 RON (fără TVA).
Conform LicitatiaPublica.ro, obiectul prezentului contract de achiziție publică constă în achiziţia restului execuţiei lucrărilor de construcții, conform proiectului tehnic - rest lucrări, aferente obiectivului de investitii „Creșterea eficienței energetice a imobilului Liceul Teoretic „George Călinescu”, Constanța – municipiul Constanța, județul Constanța” .
Obiectivele proiectului:
1 .Reabilitarea, modernizarea clădirii existente reprezentând încăperi, spații ale Liceul Teoretic „George Călinescu”, care transformă acest imobil într-unul modern, cu posibilități crescute de predare, conform cerințelor educaționale europene, a normelor sanitare, a normelor europene referitoare la persoanele cu dizabilități.
2 .Creșterea eficienţei energetice a clădirii este necesară pentru a crea un mediu educațional care să le ofere elevilor confortul minim, siguranță și să le permită desfășurarea unui proces instructiv - educativ eficient.
3. Diminuarea emisiei de CO2 a clădirii prin reabilitarea termică a clădiriiă și utilizarea echipamentelor tehnologice, eficiente din punct de vedere energetic.
Data limită pentru depunerea ofertelor: 23 martie 2026, ora 15:00.
Proiectul este finanţat prin Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă, Apel de proiecte: PNRR/c5/B2.1.a/1, runda 2- operatiune Renovare energetica moderata a cladirilor publice.
Durata de execuție a lucrărilor este de 40 zile calendaristice de la data emiterii primului ordin de începere a lucrărilor de execuție.
Companiile de construcții interesate pot consulta documentația completă pe platforma SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice), sub numărul de anunț [SCN1173078]. Criteriul de atribuire va fi, „cel mai bun raport calitate-preț.
Persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante sunt:
- Vergil Chițac, primar al municipiului Constanța;
- Răsăuțeanu Costin Ion, viceprimar al municipiului Constanța;
- Fulvia Antonela Dinescu, secretar municipiu;
- Georgeta Gheorghe, director executiv Direcția financiară;
- Oana Dobre, șef serviciu Financiar Buget;
- Lenuța Petcu, șef serviciu Contabilitate;
- Ilie Daniela, inspector serviciul Contabilitate;
- Alin Cezar Vintilă, director executiv Direcția Logistică;
- Nilghiun Manea, șef serviciu Achiziții publice;
- Carmina Ionela Popescu, director executiv Direcția Strategii și Fonduri Europene;
- Loredana – Giorgiana Iacob, șef Serviciu Pregătire Investitii;
- Marian Filip, șef Serviciu Urmărire Execuție Lucrări.
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Achiziții, licitații, vânzări“.
În secțiunea „Documente“, puteți consulta anunțul publicat și caietul de sarcini de pe LicitatiaPublica.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
ZIUA în școalăLiceul Teoretic „George Călinescu“ Constanța, implicat în mai multe proiecte internaționale
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


