Primăria Comunei Valea Nucarilor județul Tulcea, contract cu Euro Edil Invest pentru modernizarea drumurilor din comună (DOCUMENT)
Primăria Comunei Valea Nucarilor județul Tulcea, contract cu Euro Edil Invest pentru modernizarea drumurilor
23 Feb, 2026 14:29
ZIUA de Constanta
164
Marime text
164
Marime text
Comuna Valea Nucarilor, județul Tulcea a atribuit recent prin procedură simplificată un contract de execuție lucrări privind obiectivul de investiții " Asfaltare strada Cocorilor tronson 1, în satul Iazurile,strada Sergentului și strada Sulfinei în satul Valea Nucarilor".Potrivit Licitatiapublica.ro, contractul în valoare de 1.910.311,49 lei a fost atribuit societății Euro Edil Invest SRL.
Investiția vizează modernizarea unor străzi din intravilanul comunei Valea Nucarilor, în așa fel încât prin modernizarea lor să se creeze la nivelul comunei o structura rutieră organizată și fluentă. Drumurile de interes local care fac obiectul proiectului sunt amplasate pe teritoriul satului Iazurile și Valea Nucarilor și au o lungime totală de 2070,51 m.
Drumurile propuse a fi asfaltate prin proiect sunt:
a) Strada Sergentului 1 ,lungime stradă : 818,19 m , parte carosabil :4,00 m
b) Str Sergentului 2 ,lungime stradă :10,84 m, parte carosabil :3,00 m
c) Sergentului 3, lungime stradă :56,05 m, parte carosabil :4,00 m
d) Sulfinei 1,lungime stradă : 377,33 m, parte carosabil :4,00 m
e) Sulfinei 2,lungime stradă:106,66 m, parte carosabil: 4,00 m
f) Cocorilor, lungime stradă : 701,44 m, parte carosabil : 5,50 m.
Sistem rutier flexibil alcătuit din:
- 4 cm strat de uzură BA16 rul50/70;
- 6 cm strat de legătură BAD22.4 leg50/70;
- 20 cm strat de piatră spartă optimal 0-63 cu închidere cu savură 25 kg/mp;
- 20 cm strat de piatră spartă amestec optimal 0-63 mm;
- 7 cm substrat de nisip.
Despre EURO EDIL INVEST.
Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 23 februarie 2026, firma a fost înființată în anul 2007, sediul social este în municipiul București, iar obiectul principal de activitate este „ Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale“.
În ce privește situația financiară pe anul 2024, SC Euro Edil Invest SRL a avut o cifră de afaceri de 22.161.543 lei și un profit de 2.064.686 lei, iar numărul mediu de angajați a fost 43.
Asociați sunt Dumitru și Mariana Huzum, fiecare cu câte 50%. Mariana Huzum este și administratorul firmei. Cei doi mai figurează ca asociați și la Living Style Design SRL.
Platforma termene.ro informează că firma SC Euro Edil Invest SRL are 14 contracte câștigate prin achiziții directe și două contracte câștigate prin achiziții publice din 2007 până în prezent, potrivit informațiilor publice din SICAP/SEAP (data ultimei actualizări – 22 februarie 2026).
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Achiziții, licitații, vânzări“.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro
Citește și.
Primăria Comunei Frecăței județul Tulcea, contract cu Euro Edil Invest pentru modernizarea drumurilor din comună (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


