Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:31 29 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 18 milioane de lei pentru modernizarea a două grădinițe cu program prelungit din Constanța (DOCUMENTE)

ro

29 May, 2026 13:05 193 Marime text
 


Primăria Municipiului Constanța a lansat oficial în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) două proceduri de licitație pentru execuția lucrărilor de reabilitare, modernizare și dotare a Grădinițelor cu program prelungit nr. 57 și nr. 6.

Valoarea totală cumulată a celor două proiecte de investiții se ridică la 18.149.036,65 lei (fără TVA), fondurile fiind destinate transformării complete a clădirilor în unități moderne și eficiente din punct de vedere energetic.



Grădinița nr. 57: Consolidare structurală și sisteme verzi de peste 8,1 milioane lei

Pentru obiectivul „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței cu program prelungit nr. 57, Constanța”, municipalitatea a pus la bătaie un buget estimat de 8.175.272,35 lei.

Lucrările prevăzute în caietul de sarcini sunt extrem de complexe și vizează:consolidare structurală, reparații la elementele de beton și armături, termoizolarea completă a fațadelor, soclului și teraselor, alături de înlocuirea tâmplăriei exterioare, modernizarea radicală a instalațiilor sanitare, termice și electrice (iluminat LED), implementarea unor tehnologii verzi de climatizare - sistem HVAC performant, pompe de căldură, panouri solare fotovoltaice, recuperatoare de căldură și boiler bivalent, amenajări exterioare (trotuare, locuri de joacă noi) și dotări educaționale specifice programului prelungit.

Companiile interesate pot depune ofertele în SEAP până la data de 24 iunie 2026, ora 15:00. Valabilitatea ofertelor trebuie menținută până la 24 decembrie 2026.




Grădinița nr. 6: Eficiență energetică și siguranță la incendiu cu un buget de aproape 10 milioane lei

Cea de-a doua procedură vizează Grădinița cu program prelungit nr. 6 din Constanța, investiție cu o valoare estimată mult mai mare, respectiv 9.974.764,30 lei.

Dacă dotările educaționale propriu-zise vor face obiectul unei achiziții separate, contractul actual de execuție include:lucrări extinse de organizare de șantier și consolidare seismică a clădirii, creșterea masivă a eficienței energetice prin izolarea termică și montarea de panouri solare, refacerea rețelelor de utilități și instalarea unui sistem HVAC complet (pompe de căldură, radiatoare, ventiloconvectoare și recuperatoare de căldură), realizarea unui sistem avansat de stingere a incendiilor, dotat cu rezervor propriu de apă, stație de pompare și hidranți, reconfigurarea trotuarelor și amenajarea spațiilor exterioare adiacente.


Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare în format online a fost fixat pentru data de 25 iunie 2026, ora 15:00.

Persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante sunt:

- Vergil Chițac, primar al municipiului Constanța;
- Răsăuțeanu Costin Ion, viceprimar al municipiului Constanța;
- Adriana Arghirescu, viceprimar al municipiului Constanța;
- Fulvia Antonela Dinescu, secretar municipiu;
- Georgeta Gheorghe, director executiv Direcția financiară;
- Oana Dobre, șef serviciu Financiar Buget;
- Lenuța Petcu, șef serviciu Contabilitate;
- Ilie Daniela, inspector serviciul Contabilitate;
- Alin Cezar Vintilă, director executiv Direcția Logistică;
- Nilghiun Manea, șef serviciu Achiziții publice;
- Carmina Ionela Popescu, director executiv Direcția strategii și fonduri europene;
- Loredana – Giorgiana Iacob, șef Serviciul pregătire investitii;
- Marian Filip, șef Serviciul urmărire execuție lucrări.



 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii