Marine World SRL, din nou partener al Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța (DOCUMENT)
Marine World SRL, din nou partener al Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța (DOCUMENT)
25 Jun, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
213
Marime text



- În data de 15 iunie 2025, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța a încheiat cu Marine World SRL un contract de 1.963.153,5 lei, publicat în SEAP pe 24 iunie
- Reamintim că în anul 2022, la Delfinariul din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii au ajuns patru delfini și trei lei de mare, alături de antrenorii și veterinarii lor care au fugit de bombardamentele din Harkov
- Pentru participarea mamiferelor din Ucraina la demonstrații, Iulian Călin, pe atunci director interimar la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii a semnat un contract pe un an cu firma Marine World SRL
În data de 15 iunie 2025, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța a încheiat cu Marine World SRL un contract de 1.963.153,5 lei, publicat în SEAP pe 24 iunie.
Prin acest contract, Marine World SRL va oferi servicii specializate pentru susținerea de reprezentații/demonstrații cu delfinii. Conform detaliilor achiziției, aceste tipuri de servcii puteau fi prestate de către o societate ce deține minim 3 mamifere marine – delfini – antrenate pentru susținerea de demonstrații cu publicul.
Contractul s-a încheiat pe o perioadă de trei luni.
În 2022, părțile au semnat un contract considerat nelegal de Curtea de Conturi
Reamintim că în anul 2022, la Delfinariul din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii au ajuns patru delfini și trei lei de mare, alături de antrenorii și veterinarii lor care au fugit de bombardamentele din Harkov.
După ce au stat o lună în carantină, delfinii și leii de mare au început în iulie 2022 antrenamentele cu public și ulterior demonstrațiile.
Pentru participarea mamiferelor din Ucraina la demonstrații, Iulian Călin, pe atunci director interimar la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii a semnat un contract pe un an cu firma Marine World SRL.
Contractul a expirat în iulie 2023 și nu a mai fost reînoit. Și nu doar pentru că prin acest document, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii pierdea foarte mulți bani, obligându-se să vireze 40% din încasările Delfinariului către Marine World SRL ci pentru că în urma unui control efectuat de Camera de Conturi Constanța de pe lângă Curtea de Conturi a României a reieșit că documentul a fost încheiat nelegal( n.r. din infomațiile noastre taxele percepute pentru spectacole nu pot fi subiect de diviziune, așa cu reieșea din acel contract).
Despre Marine World SRL
Conform termene.ro, Marine World SRL a fost fondată în 2022, are sediul social în județul Ilfov și obiectul de activitate este „alte activități recreative și distractive n.c.a.”.
Potrivit sursei citate, Elena Focșa este asociat și administrator în Marine World SRL și mai apare în Champignon Champion FF SRL.
Marine World SRL a încheiat anul 2024 cu o pierdere de 1.432.717 lei, datorii egale cu 601.592 lei și șase angajați.
PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
De asemenea, pentru documentarea acestui articol au fost folosite și informații de pe platforma termene.ro.
Citește și:
UPDATE Secretomanie în instituțiile subordonate CJC Contractul a expirat iar Curtea de Conturi îl consideră nelegal. Delfinii ”refugiați” din Ucraina vor părăsi Delfinariul din Constanța?! (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii