Licitații publice Confort Urban SRL investește peste o jumătate de milion de lei pentru modernizarea Gravity Park din Constanța (DOCUMENT)
Licitații publice: Confort Urban SRL investește peste o jumătate de milion de lei pentru modernizarea Gravity
18 May, 2026 11:06
ZIUA de Constanta
158
Marime text
158
Marime text

Societatea comercială Confort Urban SRL, aflată sub autoritatea administrației locale din Constanța, a lansat o licitație publică în vederea modernizării parcului de sporturi extreme Gravity Park.
Conform licitatiapublica.ro, proiectul vizează achiziționarea de placaj laminat impermeabil cu suprafață superioară antiderapantă, materiale ce vor fi folosite pentru înlocuirea completă a plăcilor de rulare din zona de skatepark.
Valoarea totală estimată a contractului de furnizare este de 538.050 lei fără TVA.
Decizia de a înlocui elementele de rulare din Gravity Park a fost luată pentru a asigura reducerea riscurilor în exploatare și pentru a îmbunătăți considerabil condițiile în care pasionații sporturilor de nișă își desfășoară activitățile. De asemenea, măsura vine în întâmpinarea obligațiilor legale care le revin administratorilor de obiective de interes public.
Procedura de atribuire a contractului se desfășoară exclusiv online. Operatorii economici interesați să participe la licitație trebuie să demonstreze o experiență similară substanțială în domeniu. Mai exact, autoritatea contractantă solicită ca firmele participante să fi realizat livrări de pal laminat impermeabil sau materiale similare în ultimii 3 ani, a căror valoare cumulată să fie de minimum 500.000 lei fără TVA.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pentru data de 25 mai 2026, la ora 15:00.
Persoanele care dețin funcții de decizie din cadrul autorității contractante în ceea ce privește organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire sunt:
1. Factori de decizie în cadrul societății
a. Damian Ionel - Președinte și membru al Consiliului de administrație,
b. Zarcu Mihaela - membru al Consiliului de administrație,
c. Timofte Alexandru-Marius - membru al Consiliului de administrație,
d. Hira Stere - Director General/membru al Consiliului de administrație,
e. Căliminte Horia-Marius - membru al Consiliului de administrație,
f. Mărgărit Brîndușa Mădălina - Director Economic,
g. Roadideal Dana - viză CFP.
2. membrii comisiei de evaluare a ofertelor:
a. Radu Alexandru Stoian - Președinte în comisia de evaluare;
b. Mihaela Patrutoiu - Tehnician - membru în comisia de evaluare;
c. Popescu Cristina Mihaela - Expert achiziții publice - membru în comisia de evaluare;
d. Maria Andrei - membru în comisia de evaluare;
e. Emona Socarici - Șef administrativ, financiar - contabilitate și resurse umane - membru în comisia de evaluare.
3. membrii de rezervă ai comisiei de evaluare a ofertelor:
a. Suryan-Omar Dede - Șef Serviciu Administrare Piețe, Târguri și Oboare - rezervă Președinte cu drept de vot al comisiei de evaluare;
b. Liliana Pufleanu - rezervă membru în comisia de evaluare;
c. Emy Maria Mogoș - Tehnician - rezervă membru în comisia de evaluare;
d. Dimciu Caraman - Inspector - rezervă membru în comisia de evaluare;
e. Miron Tudor - Șef serviciu producție, construire și reparații drumuri - rezervă membru în comisia de evaluare.
Despre Confort Urban SRL
Potrivit termene.ro, Confort Urban SRL a fost înființată în anul 1992, se ocupă de construcția drumurilor și autostrăzilor și sediul social este pe strada Vârful cu Dor nr. 10 din Constanța.
În 2024, societatea a avut o cifră de afaceri de peste 95 de milioane lei, un profit de peste 6,7 milioane lei, datorii de peste 42 de milioane lei și 357 de salariați.
Directorul general al societății este ing. Stere Hira, iar directorul economic este ec. Brândușa Mădălina Mărgărit.
Președintele Consiliului de Administrație al Confort Urban SRL este Damian Ionel, iar membrii CA sunt următorii: Hira Stere, Căliminte Horia Marius, Timofte Alexandru Marius și Zarcu Mihaela.
Despre GMB Computers SRL
Firma GMB Computers SRL a fost înființată în anul 1991, are sediul în municipiul Constanța, strada Traian nr. 68A și se ocupă de „Repararea calculatoarelor și a echipamentelor periferice”.
Conform termene.ro, asociat și administrator este Boldea Colcear Mircea.
Acesta mai este asociat și administraror la Cablenet SRL.
În anul 2024, societatea GMB Computers SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 22.591.246 lei, cu un profit de 1.880.656 lei, la 64 de angajați, având datorii în valoare de 6.506.034 lei.
Potrivit licitatiapublica.ro, firma a câștigat 2.900 de contracte prin cumpărare directă, 2.594 dintre ele în județul Constanța (9 la Confort Urban SRL) și 45 de licitații publice, 32 dintre ele în județul Constanța, la instituții precum CJ Constanța, SCJU Constanța, CN ACN SA Constanța, IPJ Constanța, UOC etc.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Pas important pentru reabilitarea Teatrului „Oleg Danovski”: Primăria Constanța a atribuit contractul de supervizare a lucrărilor pentru aproape o jumătate de milion de lei
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


