Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:21 19 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitații Constanța Vila Turistică Mamaia și terenurile de sport din Zona Castel, scoase la închiriere pentru cel puțin cinci ani (DOCUMENT)

ro

19 Aug, 2026 10:34 174 Marime text


Mamaia SA invită persoanele fizice și juridice interesate să depună oferte pentru închirierea Vilei Turistice Mamaia și a terenurilor de sport aferente, situate în Complexul Sportiv Zona Castel din stațiunea Mamaia.
 
Conform licitatiapublica.ro, imobilele vor fi închiriate exclusiv împreună, ca un ansamblu unitar din punct de vedere imobiliar și funcțional. Ofertele care vizează numai vila sau doar terenurile de sport nu vor fi luate în considerare.
 
Viitorul chiriaș va trebui să realizeze investiții pentru reabilitarea, modernizarea, amenajarea și valorificarea întregului ansamblu. Contractul de închiriere va fi încheiat pentru o perioadă de cinci ani și va putea fi prelungit cu încă cinci ani, dacă beneficiarul își îndeplinește integral obligațiile asumate, în special programul de investiții.
 
Cei interesați trebuie să precizeze cuantumul chiriei propuse și mecanismul de indexare a acesteia, destinația pe care intenționează să o dea ansamblului și modul în care vor valorifica vila și terenurile de sport.
 
Oferta va include și un plan de afaceri pentru întreaga perioadă contractuală, precum și un program detaliat de investiții. Ofertanții trebuie să indice lucrările de reabilitare, modernizare și amenajare pe care intenționează să le execute, valoarea estimată a investițiilor, sursele de finanțare și calendarul de realizare.
 
De asemenea, sunt solicitate garanții pentru realizarea investițiilor și respectarea obligațiilor contractuale, precum și documente care să demonstreze experiența și capacitatea economico-financiară a candidatului. Pot fi prezentate și alte beneficii economice, investiționale sau comerciale oferite societății Mamaia SA.
 
Descrierea detaliată a proprietăților, datele tehnice și cadastrale disponibile și fotografiile ansamblului pot fi obținute printr-o solicitare scrisă transmisă la adresa sc.mamaia.sa@gmail.com. Eventualele cereri de informații și clarificări vor fi trimise exclusiv în scris, la aceeași adresă.

 
Ofertele trebuie redactate în limba română, semnate de candidat sau de reprezentantul legal și transmise în format electronic la adresa menționată mai sus până pe 31 august 2026, ora 16:00.
 
Mesajul trebuie să poarte mențiunea „Ofertă închiriere Vila Turistică MAMAIA și terenuri de sport”. Documentele transmise după expirarea termenului-limită sau ofertele care privesc numai o parte a ansamblului vor fi respinse.
 
Mamaia SA își rezervă dreptul de a solicita clarificări și documente suplimentare și de a invita candidații la discuții și negocieri. Depunerea unei oferte nu obligă societatea să o accepte sau să încheie contractul.
 
Selectarea chiriașului și semnarea contractului vor avea loc numai după obținerea aprobărilor corporative necesare și în condițiile stabilite de organele competente ale Mamaia SA.
 

Despre Mamaia SA
 
Societatea Mamaia SA a fost înființată în anul 1991, are sediul în Mamaia, județul Constanța, strada Vila 26 și se ocupă de „Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată”.
 
Potrivit termene.ro, acționar este Statul Român prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, listă de acționari și alții (Gheorghiu Constantin și Dumitrescu Ioan), iar administratori sunt Buzu Corneliu, Mihai Constantin Marian și Neghina Florin Aurel.
 
Neghina Florin Aurel și Mihai Constantin Marian mai sunt administratori la Neptun-Olimp SA, iar Buzu Corneliu mai este asociat unic și administrator la Optim Pro Consulting SRL.
 
Din Consiliul de Administrație fac parte:
 
  • Ursu Carmen, director general
  • Buzu Corneliu, președinte CA
  • Membrii CA: Buzu Corneliu, Mihai Constantin Marian, Neghina Florin Aurel
 
Comitete Consultative
 
A. Comitetul Consultativ de Audit cu următoarea componență:
  • Neghină Florin Aurel - președinte CA
  • Mihai Constantin Marian - membru CA
  • Buzu Corneliu - membru CA
 
B. Comitetul Consultativ de Nominalizare și Remunerare cu următoarea componență:
 
  • Neghină Florin Aurel - președinte CA
  • Mihai Constantin Marian - membru CA
  • Buzu Corneliu - membru CA
 
C. Comitetul de Gestionare a Riscurilor cu următoarea componență:
 
  • Mihai Constantin Marian - președinte CA
  • Neghină Florin Aurel - membru CA
  • Buzu Corneliu - membru CA
 
În anul 2025, firma Mamaia SA a înregistrat o cifră de afaceri de 555.711 lei, cu un profit de 493.945 lei, la 2 angajați, având datorii în valoare de 714.760 lei.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
 
Citește și:
Mamaia SA caută evaluator pentru fuziunea prin absorbție cu Telegondola Mamaia SRL (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?

Comentarii