Licitație de 7,3 milioane de lei în Agigea, județul Constanța, pentru gestionarea deșeurilor reziduale (DOCUMENT)
Licitație de 7,3 milioane de lei în Agigea, județul Constanța, pentru gestionarea deșeurilor reziduale (DOCUMENT)
28 Jan, 2026 13:07
ZIUA de Constanta
130
Marime text
130
Marime text

Primăria Comunei Agigea, județul Constanța, a lansat o procedură de licitație deschisă pentru delegarea gestiunii activităților de tratare și eliminare a deșeurilor municipale. Contractul, cu o valoare estimată de peste 7,3 milioane de lei, vizează asigurarea continuității serviciului de salubrizare pe termen mediu.
Administrația locală din Agigea, condusă de primarul Cristian Maricel Cîrjaliu, a publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul de participare (cu nr. de înregistare CN1089230) pentru atribuirea contractului de servicii de sortare, tratare mecano-biologică și depozitare a deșeurilor reziduale.
Detalii financiare și obiectul contractului
Investiția este estimată la valoarea totală de 7.376.010,30 RON fără TVA.
Obiectul achiziției este delegarea gestiunii serviciului către un operator privat fără punerea la dispoziție a infrastructurii de către primărie. Acest lucru înseamnă că operatorul economic desemnat trebuie să dețină sau să aibă acces la propriile stații de sortare, instalații de tratare și depozite conforme.
Serviciile solicitate includ sortarea deșeurilor colectate de pe raza UAT Agigea; tratarea mecano-biologică a deșeurilor reziduale și depozitarea finală a reziduurilor ce nu mai pot fi valorificate.
Autoritatea contractantă a impus praguri minime de experiență similară pentru ultimii 3 ani. Ofertanții trebuie să demonstreze că au gestionat anual cantități minime semnificative de: minim 50 tone/an pentru activitatea de sortare; minim 6.500 tone/an pentru tratare mecano-biologică și un minim de 4.355 tone/an pentru eliminarea prin depozitare.
De asemenea, operatorii trebuie să facă dovada deținerii autorizațiilor de mediu necesare pentru operarea acestor instalații.
Calendarul procedurii
Licitația este una deschisă, cu transmitere la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), ceea ce subliniază anvergura contractului.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 3 martie 2026, ora 15:00.
Criteriul de atribuire este „Cel mai bun raport calitate-preț”.
Firmele interesate pot solicita clarificări prin intermediul platformei SEAP, întreaga procedură desfășurându-se online.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Licitații Constanța Investiție de peste jumătate de milion de lei pentru infrastructura ciclistă din comuna Albești, județul Constanța (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


