Investiții de peste 300.000 lei pentru dotarea Cazinoului din Constanța! De la arcade pentru cununii, la mobilier de lux și magazin de suveniruri (DOCUMENTE)
Investiții de peste 300.000 lei pentru dotarea Cazinoului din Constanța! De la arcade pentru cununii, la mobilier
16 Apr, 2026 13:48
ZIUA de Constanta
217
Marime text
217
Marime text

Patrimoniu Constanța Litoral SRL a atribuit pe data de 15 aprilie 2026 o serie de achiziții directe importante destinate Cazinoului din Constanța.
Potrivit licitatiapublica.ro, valoarea totală a contractelor atribuite firmei Q-Group Proiect SRL depășește suma de 300.000 lei (fără TVA), vizând atât dotări logistice pentru evenimente, cât și mobilier administrativ și comercial.
Cazinoul se pregătește pentru reluarea ceremoniilor oficiale prin achiziția unui pachet de echipament de expoziție evaluat la 30.500 lei. Acesta include o arcadă specială pentru cununii (17.000 lei) și un podium de 3x3 metri (13.500 lei). Aceste dotări vor fi montate direct la sediul Cazinoului, fiind esențiale pentru organizarea evenimentelor de stare civilă într-un cadru festiv.

Pentru dotarea spațiilor interioare, a fost contractat mobilier de birou în valoare de 39.500 lei. Pachetul cuprinde:
- Un birou cu 6 scaune pentru oaspeți (tip sanie).
- Masa de lucru pentru director, scaun directorial și scaune pentru invitați cu iluminat interior.
- Corpuri de depozitare (comodă) și un suport special pentru cartea de oaspeți.

Cea mai consistentă investiție, în valoare de 239.000 lei, vizează amenajarea unui magazin de suveniruri prin achiziția de mobilier modular și design personalizat. Proiectul include:
- Vitrine și display-uri centrale pentru expunerea mărfurilor.
- Desk de recepție cu litere luminoase personalizate „Cazino”.
- Sisteme de securitate, inclusiv porți anti-furt și un turnichet pentru accesul dinspre zona de expoziție spre magazin.
- Elemente de decor precum busturi de manechin și corpuri de mobilier din MDF vopsit cu sisteme de iluminat integrate.

Despre Patrimoniu Constanța Litoral SRL
Societatea Patrimoniu Constanța Litoral SRL a fost fondată în anul 2025, are sediul în municipiul Constanța, strada Ștefan cel Mare nr. 15 și se ocupă de „Activități ale siturilor și monumentelor istorice”.
Conform termene.ro, acționar este Municipiul Constanța, administratori provizorii sunt Citirigă Daniel Valentin, Gafar Samir, Mișa George Silvian și director este Mișa Anamaria.
Despre Q-Group Proiect SRL
Firma Q-Group Proiect SRL a fost înființată în anul 1997, are sediul în București, strada Mizil nr. 4, Sector 3 și se ocupă de „Activități de arhitectură”.
Potrivit termene.ro, asociați sunt Goagea Constantin și Goagea Silvia Cosmina, administrator fiind cel dintâi.
În anul 2024, societatea Q-Group Proiect SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 2.905.776 lei, cu un profit de 643.497 lei, la 3 angajați, având datorii în valoare de 235.062 lei.
Conform licitatiapublica.ro, firma a câștigat 24 de contracte prin cumpărare directă, 3 dintre ele la Patrimoniu Constanța Litoral SRL, și o licitație publică.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Licitații Constanța: Proiect major pentru viitorul comunei Limanu! A fost semnat contractul pentru noul Plan Urbanistic General (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


