Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:44 15 01 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două terenuri ale Elcomex Aqua SRL, situate în Corbu, scoase la vânzare pentru a treia oară. Când va avea loc licitația (DOCUMENTE)

ro

15 Jan, 2026 15:14 228 Marime text
Foto cu rol ilustrativ, Sursa foto: Freepik

Spanda Sprl, în calitate de administrator judiciar al debitoarei Elcomex Aqua SRL, va organiza și desfășura o licitație publică, în data de 22 ianuarie 2026, ora 10:00, pentru vânzarea a două terenuri din localitatea Corbu, județul Constanța. Terenurile respective au mai fost scoase la vânzare, de două ori, în vara anului 2025, însă nu au fost vândute.

Licitația va avea loc online, pe site-ul licitatii-unpir.ro.

Conform anunțului de participare, se propune spre vânzare terenul cu numărul cadastral 113821, nr. parcelă 623/7/1, localitatea Corbu, judeţul Constanţa, în suprafaţă de 34.557mp, și terenul cu numărul cadastral 113822, nr. parcelă 623/7/2, localitatea Corbu, judeţul Constanţa, în suprafaţă de 443mp.

Aceste două loturi sunt alăturate, vor fi tratate ca făcând corp comun şi se vor vinde împreună.


Prețul de pornire a licitației este de 217.000 euro.

Urmare a depunerii documentației de licitație, participanții vor primi drepturile de a participa la licitația online. Regulamentul de vânzare poate fi achiziționat la prețul de 500 Ron.

Pentru participarea la licitație, procurarea Regulamentului este obligatorie, obținându-se de la administratorul judiciar la adresa de email indicată de către ofertant.


Plata se face în contul RO87BTRLRONCRT0249245702, deschis la Banca Transilvania.

În vederea participării la licitație, se vă constitui o Garanție de participare de 32.550 euro (echivalent în RON la cursul RON/EUR afișat de BNR la data constituirii garanției); dovada plății se vă transmite împreună cu restul documentației de participare, conform Regulamentului de vânzare, pe adresa de email a administratorului judiciar Spanda SPRL, până la data de 21 ianuarie 2026, ora 13:00.

Informații suplimentare, la adresa  de email: cristian.ravasila@spanda.ro.
 
Despre Elcomex Aqua SRL


Societatea este fondată în 2005 și este în reorganizare judiciară.

În anul 2024, fără cifră de afaceri și angajați, firma a declarat datorii de peste 23 de milioane de lei și pierderi de 122.802 lei.

Asociați sunt Fischer Ludwig Thomas Wilhelm, cu o cotă parte de 98,57%, și Cârjea Nicu Gabriel – 1,43%. Administrator judiciar este Spanda SPRL, iar asociatul majoritar, cetățean german, este și administrator.
 
Cârjea Nicu Gabriel apare și în firmele Newcon Energy SRL, Media Defender SPL, Natural Milk SRL, IBS Audit SRL, Lili Vanili Catering SRL, Lili Technic Service SRL și Sitex Dumbrava SA. Fischer Ludwig Thomas Wilhelm apare și în Sefra Product SRL.

La data de 14 martie 19, la Tribunalul Constanța, a fost înregistrat dosarul nr. 1480/118/2019, în care Elcomex Aqua SRL, în calitate de debitor, își cere insolvența.

Creditorii sunt următorii: Constantin Costica, Costea Florin-Sorel, Aps Consumer Finance IFN SA, Mocian Ioan, Faff Jurgen Andreas, D.G.R.F.P. Galaţi prin A.J.F.P. Constanţa, BCR SA, RAJA SA, Canguard Security SRL, San Electroterm Grup SA, Elcomex Agroindustrial SA în insolvență prin BDO Business Restructuring SPRL, Elcomex IEA SA, Mocian Cornelia Carla

Următorul termen de judecată este stabilit pentru data de 10 februarie 2026.

În ședința de judecată din data de 23 martie 2019, instanța a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei Elcomex Aqua SRL.

În data de 23 aprilie 2024 prin hotărârea intermediară numărul 491/2024 a fost confirmat planul de reorganizare.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:
Două terenuri ale Elcomex Aqua SRL, scoase la vânzare la Corbu. Prețul de pornirea a licitației, 217.000 euro (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii