Cumpărări directe Constanța O firmă din București a organizat o excursie pentru elevii unei școli din Pecineaga (DOCUMENTE)
Cumpărări directe Constanța: O firmă din București a organizat o excursie pentru elevii unei școli din Pecineaga
06 May, 2025 10:28
ZIUA de Constanta
173
Marime text



Școala Gimnazială nr.1 „Contraamiral Petrică Stoica” din Pecineaga, județul Constanța, a încheiat un contract în luna aprilie, prin intermediul unei cumpărări directe, cu firma Old Line Travel SRL, contract ce vizează organizarea unei excursii de o zi, în data de 2 mai 2025.
Contractul are o valoare de 46.000 de lei.
În cadrul excursiei organizate de Old Line Travel SRL, în data de 2 mai 2025, elevilor Școlii Gimnaziale Pecineaga li s-au pus la dispoziție două autocare.
Astfel, elevii din primul autocar au plecat la ora 04:30. Acestora li s-a oferit prânzul format dintr-un fel principal și garnitură, un desert și apă. Între orele 09:00 și 11:00, copiii au vizitat Moara de Hârtie, au participat la atelierul de hârtie de mână, iar în intervalul orar 11:15-12:30 au mers în parcul de aventură Comana, unde fiecare copil s-a putut bucura de o trecere pe tiroliană peste lac. Între orele 12:30 și 13:30, elevii s-au plimbat cu vaporașul, timp de o jumătate de oră, iar după plimbare li s-a oferit masa de prânz.
Elevii din autocarul al doilea au vizitat Parcul de aventură Comana în intervalul orar 09:00-10:30, unde fiecare copil a trecut cu tiroliana peste lac, iar de la ora 10:00 până la ora 13:00, au vizitat Moara de Hârtie, participând la atelierul cu tema specifică. Între orele 12:30 și 13:30 au avut parte de o plimbare cu vaporașul, care a durat, de asemenea, o jumătate de oră. La finalul activității, elevii au luat masa de prânz.
În cadrul atelierului de hârtie de mână, copiii au învățat despre sustenabilitate, transformând hârtia reciclată într-o foaie nouă. De asemenea, acestora li s-a vorbit și prezentat informații despre meșteșuguri aproape pierdute cum ar fi împletituri din funii, tipar manual, legătorie de carte, țesut, lucru cu papura, fierărie, ceramică și sculptură.
Despre Old Line Travel SRL
Societatea Old Line Travel SRL a fost înființată în anul 2016, are sediul în municipiul București, Sector 4, strada Brădetului nr. 22 și se ocupă de „Activități ale agențiilor turistice”.
Potrivit datelor furnizate de site-ul termene.ro, asociați sunt Bineață Constantin-Răzvan, cu 60% din capitalul social, și Ghearalia Paul Ionel, cu 40% din capitalul social. Cei doi sunt și administratorii societății.
Aceștia mai sunt asociați și administratori la Old Line SRL și Old Line Plus SRL.
Conform termene.ro, în anul 2023, societatea Old Line Travel SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 4.053.453 lei, un profit de 1.382.782, 12 angajați și datorii de 492.481 lei.
Potrivit licitațiapublica.ro, firma a câștigat un număr de 269 de achiziții directe, dintre care 30 la nivelul județului Constanța. Printre autoritățile contractante se numără: Școala Gimnazială nr. 1 Mangalia, Liceul „Regele Carol I" Ostrov, Școala Gimnazială nr. 6 „Nicolae Titulescu“ etc.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul privind cumpărarea directă și lista completă a achizițiilor directe ale firmei la nivelul județului Constanța.
Citește și:
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii