Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:36 24 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Astăzi este ședință a Consiliului Local Municipal Constanța. Zeci de proiecte pe ordinea de zi. Alte două, pe ordinea suplimentară (galerie foto)

ro

31 Jul, 2018 12:09 574 Marime text
Consiliul local al municipiului Constanţa a fost convocat în şedinţă ordinară, astăzi de la ora 12.00, în sala “Remus Opreanu” a Consiliului Judeţean Constanţa. 

Pe ordinea de zi sunt 56 de proiecte la care se adaugă alte două suplimentare: 

1. Proiect de hotărâre privind îndreptarea erorii materiale din HCL nr. 164/2018 privind modificarea şi completarea HCL nr. 451/2017 privind aprobarea inventarului bunurilor care apartin domeniului public al municipiului Constanţa.
 
Iniţiator primar Decebal Făgădău
 
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea ieşirii din indiviziune, cu sultă, a imobilului situat în municipiul Constanţa, str. Victor Babeş nr.15.
 
Iniţiator primar Decebal Făgădău

UPDATE 1,

În sală sunt prezenți 25 de consilieri locali, trei fiind absenți. 

De pe ordinea de zi au fost retrase proiectele 4, 28 și 30. 

4.         Proiect de hotărâre privind aprobarea constituirii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară "Turism Dobrogea", a Actului constitutiv și a Statutului acesteia;
iniţiator: primar Decebal Făgădău

28.       Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de acces în Zona Peninsulară a municipiului Constanța;
iniţiator: primar Decebal Făgădău

30.       Proiect de hotărâre privind aprobarea regulamentului privind activitatea de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă de pe raza teritorială a municipiului Constanța;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

UPDATE. 2

Ședința de Consiliu Local a început cu intonarea imnului României și a celui al Dobrogei. 

La proiectele 8 și 9, unii consilieri locali s-au abținut de la vot. La proiectul 8 au fost 7 abțineri, iar la proiectul 9 au fost 8 abtineri. Cu toate acestea, cele două proiecte au trecut.

UPDATE: 3

Proiectul 35  nu a trecut. Este vorba despre proiectul de hotărâre privind aprobarea regularizării suprafeței de teren ce face obiectul contractului de concesiune nr. 38133/15.06.2000, adiționat, încheiat între municipiul Constanța și Fin.Co.Ge.Ro. SpA;
iniţiator: primar Decebal Făgădău. 

Primarul Decebal Făgădău le-a explicat consilierilor locali în ce constă acest proiect.

"Este ultima dată când introduc acest proiect pe ordinea de zi", a transmis edilul șef.


UPDATE. 4

La proiectele 54 și 55 se votează. La proiectul 54 este un singur candidat Nicoleta Florescu, care a obținut în urma votului 23 de voturi. 

Este vorba despre proiectul de hotărâre privind modificarea și completarea HCL nr. 57/2018 privind constituirea Comisiei speciale pentru întocmirea inventarului  bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Constanța;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
La proiectul 55 sunt doi candidați: Mihai Petre și Oana Dobre. În urma votului Mihai Petre a obținut 25 de voturi iar Oana Dobre 29 de voturi. 

Este vorba despre proiectul de hotărâre privind completarea membrilor provizorii în Consiliul de administrație al S.C. Ecosal S.R.L. Constanța;
                        iniţiator: primar Decebal Făgădău

Ambele proiecte au trecut. 

La ultimul proiect, 56, privind alegerea președintelui de ședință, a fost ales Teodor Patrichi. Acesta va fi președintele următoarelor ședințe ordinare ale CLM Constanța. 

Au trecut și cele două proiecte introduse pe ordinea suplimentară. 


Proiectele incluse pe ordinea de zi sunt următoarele: 
 
1.         Aprobarea procesului verbal al şedinţei ordinare a Consiliului local al municipiului Constanţa din data de 28.06.2018;
 
2.         Aprobarea procesului verbal al şedinţei de îndată a Consiliului local al municipiului Constanţa din data de 06.07.2018;
 
3.         Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local pe anul 2018;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
4.         Proiect de hotărâre privind aprobarea constituirii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară "Turism Dobrogea", a Actului constitutiv și a Statutului acesteia;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
5.         Proiect de hotărâre de aprobare a participării în cadrul proiectului, de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, a cheltuielilor legate de proiect, precum și de aprobare a Acordului de parteneriat și a Protocolului de asociere privind realizarea în comun a unei achiziții publice ocazionale pentru proiectul "Achiziție de mijloace de transport public - autobuze electrice cu lungimea de 10 m";
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
6.         Proiect de hotărâre de aprobare a participării în cadrul proiectului, de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, a cheltuielilor legate de proiect, precum și de aprobare a Acordului de parteneriat și a Protocolului de asociere privind realizarea în comun a unei achiziții publice ocazionale pentru proiectul "Achiziție de mijloace de transport public - autobuze electrice cu lungimea de 12 m";
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
7.         Proiect de hotărâre privind aprobarea participării Municipiului Constanța ca partener în cadrul proiectului "CERTOUR II: FOR A BETTER SME MANAGEMENT" și a cheltuielilor legate de proiect în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
8.         Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 227/2017 privind aprobarea Regulamentului privind acordarea de finanțări din bugetul municipiului Constanța pentru activități sportive organizate în baza Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
9.         Proiect de hotărâre privind alocarea unei sume din bugetul local pentru finanțarea Asociației Club Sportiv Academia de Volei Tomis Constanța în vederea organizării unei etape de Campionat Național de Seniori la volei pe plajă feminin și masculin;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
10.       Proiect de hotărâre privind alocarea unei sume din bugetul local pentru finanțarea activității sportive a Asociației Club Sportiv Top Volei 05 Constanța în anul competițional 2018-2019;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
11.       Proiect de hotărâre privind alocarea unei sume din bugetul local pentru finanțarea activității sportive a Clubului Sportiv Top Star TT Constanța în anul competițional 2018-2019;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
12.       Proiect de hotărâre privind alocarea unei sume din bugetul local pentru finanțarea activității sportive a Asociației Handbal Club Dobrogea Sud Constanța în anul competițional 2018-2019;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
13.       Proiect de hotărâre privind alocarea unei sume din bugetul local pentru finanțarea activității sportive a Clubului Sportiv Universitar Neptun Constanța în anul competițional 2018-2019;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
14.       Proiect de hotărâre privind alocarea unei sume din bugetul local pentru finanțarea activității sportive a Asociației Sportive Baschet Club Athletic Constanța în anul competițional 2018-2019;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
15.       Proiect de hotărâre privind alocarea unei sume din bugetul local pentru finanțarea activității sportive a Clubului Sportiv Știința Constanța în anul 2018;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
16.       Proiect de hotărâre privind alocarea unei sume din bugetul local pentru finanțarea activității sportive a Asociației Club Sportiv Tomitanii Constanța în anul competițional 2018 -2019;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
17.       Proiect de hotărâre privind alocarea unei sume din bugetul local pentru finanțarea activității sportive a Clubului Sportiv Phoenix Constanța în anul competițional 2018 -2019;
iniţiator: consilier local Cantaragiu Secil-Givan
  
18.       Proiect de hotărâre privind actualizarea devizului general aferent obiectivului de investiții "Consolidare structură de rezistență, supraînălțare și modernizare clădire și dotări sală de tenis de masă în cadrul Liceului Nicolae Rotaru din Constanța";

iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
19.       Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea HCL nr. 233/2018 privind asigurarea finanțării de la bugetul local a cheltuielilor care nu se finanțează de la bugetul de stat prin programul național de dezvoltare locală pentru obiectivul de investiții "Consolidare structură de rezistență, supraînălțare și modernizare clădire și dotări sală de tenis de masă în cadrul Liceului Nicolae Rotaru din Constanța ";
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
20.       Proiect de hotărâre privind aprobarea cuantumului cotizației anuale aferente calității Municipiului Constanța de membru al Clubului Internațional al Mării Negre;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
21.       Proiect de hotărâre privind prelungirea dreptului de folosință gratuită asupra unor ambarcațiuni cu vele și accesoriile aferente acordat Clubului Nautic Român Constanța prin HCL nr. 204/2013;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
22.       Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii unui spațiu cu destinația de creșă de către Serviciul public de asistență socială Constanța;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
23.       Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 24/2016 privind aprobarea programului „Respect”;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
24.       Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 275/2016 privind aprobarea de ajutoare pentru încălzirea locuinței familiilor și persoanelor singure care se încălzesc cu lemne de foc și energie electrică;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
25.       Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 302/2017 privind acordarea de facilități la transportul public de călători pentru categoriile de persoane beneficiare din municipiul Constanța;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
26.       Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 253/2015 privind aprobarea de ajutoare pentru încălzirea locuinței în conformitate cu OUG nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
27.       Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 350/2017 privind statul de funcții al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, precum și aprobarea unor măsuri referitoare la ocuparea posturilor vacante din cadrul spitalului;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
28.       Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de acces în Zona Peninsulară a municipiului Constanța;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
 29.       Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat din municipiul Constanța;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
30.       Proiect de hotărâre privind aprobarea regulamentului privind activitatea de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă de pe raza teritorială a municipiului Constanța;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
31.       Proiect de hotărâre privind repartizarea unor spații de locuit din fondul locativ de stat;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
32.       Proiect de hotărâre privind repartizarea unor spații de locuit construite de A.N.L. în regim de închiriere din recuperări;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
33.       Proiect de hotărâre privind aprobarea actualizării devizelor generale pentru lucrările de construire aferente tramei stradale din municipiul Constanța - cartier Compozitori - Etapa I și cartier Baba Novac - Etapa I;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
34.       Proiect de hotărâre privind aprobarea raportului de evaluare  nr. 94840/08.06.2018 ce stabilește diferența de preț rezultată ca urmare a modificării reglementărilor urbanistice ale terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2829/21.10.2005;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
35.       Proiect de hotărâre privind aprobarea regularizării suprafeței de teren ce face obiectul contractului de concesiune nr. 38133/15.06.2000, adiționat, încheiat între municipiul Constanța și Fin.Co.Ge.Ro. SpA;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
36.       Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a imobilului situat în municipiul Constanța, str. Sergent Nicolae Grindeanu     nr. 68, bl. E8, sc. A, ap. 17 în suprafață utilă de 38,43 mp, balcon în suprafață de 3,08 mp și teren aferent în cotă indiviză în suprafață de 10,44 mp;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
37.       Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a imobilului situat în municipiul Constanța, str. Siretului nr. 17, etaj 1, ap. 3 în suprafață utilă de 25,40 mp, cote părți comune de 12,04 mp și teren aferent în cotă indiviză de 11,88 mp;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
38.       Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul Constanța, str. Orizontului nr. 34A, în suprafață de 18,00 mp;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
 39.       Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul Constanța, Stațiunea Mamaia, zona Complex Cleopatra, în suprafață de 29,00 mp;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
40.       Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul Constanța, Stațiunea Mamaia, zona Complex Modern, Magazin 294, în suprafață de 26,00 mp;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
41.       Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a imobilului teren proprietate privată a municipiului Constanța,       str. Cuza Vodă nr. 31A, în suprafață de 79 mp.;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
42.       Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru teritoriul delimitat de bd. I.C.Bratianu și alei de acces, inițiator SC Max Impex SRL;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
43.       Proiect de hotărâre privind completarea şi actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului privat al municipiului Constanța;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
44.       Proiect de hotărâre privind completarea și actualizarea HCL nr. 451/2017 privind aprobarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Constanța;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
45.       Proiect de hotărâre privind aprobarea ieșirii din indiviziune, cu sultă, a imobilului situat în municipiul Constanța, str. Maramureș nr. 60;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
46.       Proiect de hotărâre privind aprobarea ieșirii din indiviziune, cu sultă, a imobilului situat în municipiul Constanța, str. Theodor Speranția nr. 73, lot 1;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
47.       Proiect de hotărâre privind aprobarea ieșirii din indiviziune, cu sultă, a imobilului situat în municipiul Constanța, str. Ioan Borcea nr. 30;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
48.       Proiect de hotărâre privind aprobarea ieșirii din indiviziune, cu sultă, a imobilului situat în municipiul Constanța, str. Pandurului nr. 26;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
49.       Proiect de hotărâre privind instituirea dreptului de servitute de trecere asupra unui imobil aflat în domeniul privat situat în municipiul Constanța, Stațiunea Mamaia ;
                iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
50.       Proiect de hotărâre privind dezmembrarea unui imobil aflat în domeniul privat al municipiului Constanța, bd. Mamaia nr. 284, în vederea înscrierii în Cartea Funciară;
                    iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
 
51.       Proiect de hotărâre privind atribuirea în proprietate domnului Tismănaru Stan, revoluționar, a unei suprafețe de teren reprezentând loc de veci în baza Legii nr. 341/2004;
                        iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
52.       Proiect de hotărâre privind atribuirea în proprietate domnului Tudoroiu Gheorghe, revoluționar, a unei suprafețe de teren reprezentând loc de veci în baza Legii nr. 341/2004;
                        iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
53.       Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici aferenți investițiilor propuse în municipiul Constanța prin “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a S.C. RAJA S.A. Constanța în perioada 2014-2020”(versiunea iunie 2018);
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
54.       Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea HCL nr. 57/2018 privind constituirea Comisiei speciale pentru întocmirea inventarului  bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Constanța;
iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
55.       Proiect de hotărâre privind completarea membrilor provizorii în Consiliul de administrație al S.C. Ecosal S.R.L. Constanța;
                        iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
56.       Proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință.
                        iniţiator: primar Decebal Făgădău
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii