Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:46 19 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ședințe CJC Consiliului Județean Constanța achiziționează servicii juridice pentru a se apăra în procesul civil de reoganizare a posturilor în cadrul instituției (DOCUMENT)

ro

19 Jun, 2025 11:57 262 Marime text

Consiliului Judeţean Constanţa se reunește  în şedinţă ordinară pentru data de 23.06.2025, ora 10:00, ședință ce se va desfășura în format fizic.

Pe ordinea de zi se află și proiectul de hotărâre nr.149/13.06.2025 privind aprobarea achiziției serviciilor de asistență și reprezentare în dosarul civil nr.2293/118/2025 pentru apărarea intereselor Unității Administrativ- Teritoriale Județul Constanța, ale Consiliului Județean Constanța și ale Președintelui Consiliului Județean Constanța.

Este vorba despre dosarul nr. 2293/118/2025 care are ca obiect un litigiu privind funcţionarii publici și prin care reclamanții vor să suspende și să anuleze HCL nr.41/27.02.2025 privind aprobarea organigramei, statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare pentru aparatul de specialitate al Consiliului Județean Constanța.



Părți în dosar sunt: Florina Camelia Enescu, Victoria Anca Popescu, Monica Tiba, Aureliu Decebal Dumitrașcu, Răzvan Victor Lungu și Victor Adrian Ionescu, toți reprezentați prin Sindicatul Forța Legii iar pârât este Consiliul Județean Constanța.

Totodată, și Sindicatul Național Forța Legii are calitate de reclamant și în nume propriu în cauză, pentru care magistrații nu au stabilit deocamdată un termen de judecată.

„Facem precizarea că la acest moment calitatea de parât îi revine exclusiv Consiliului Judetean Constanta, conform cererii de chemare în judecată comunicată de catre Tribunalul Constanța, însă cadrul procesual poate fi extins de reclamanți prin solicitarea de introducere în cauză a UAT Județul Constanța și a Președintelui Consiliului Județean Constanța. 


Pentru a preîntimpina o astfel de situație, este necesar a se aproba achiziția serviciilor juridice pentru apărarea intereselor atât a Consiliului Județean Constanța, cât și a UAT - Județului Constanța și a Președintelui Consiliului Județean Constanța", se arată în proiectul de hotărâre  care poate fi consultat în secțiunea „documente".

Potrivit proiectului, serviciile juridice sunt estimate la 10.000 lei.



PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 
 

Citește și:

Un nou dosar înregistrat în instanță pentru anularea organigramei Consiliului Județean Constanța. Precedenta cauză, de suspendare, a fost amânată pentru luna iunie 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii