Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:27 27 09 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ședință CJ Constanța Preluarea drumului de acces dintre E60 și platforme industrială Năvodari, pe masa consilierilor județeni (DOCUMENT)

ro

27 Sep, 2025 16:26 152 Marime text


Consiliul Județean Constanța este convocat în ședință ordinară pentru data de 30.09.2025, ora 10:00, în sala „Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ, ședință ce se va desfășura în format fizic.

Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte printre care și proiectul de hotărâre nr. 245/18.09.2025 privind aprobarea preluării bunului imobil (Drum acces între E60 și platforma industrială Năvodari) înscris în cartea funciară nr.106213 U.A.T. oraș Ovidiu, din domeniul public al UAT Orașul Ovidiu în domeniul public al Județului Constanța.

Au fost solicitate avizele Comisiilor de specialitate nr. 2 și nr. 3.

Inițiator este președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi.

Astfel, se propune aprobarea preluării bunului imobil (Drum acces între E60 şi platforma industrială Năvodari) înscris în cartea funciară nr. 106213 U.A.T. oraş Ovidiu, din domeniul public al UAT Oraşul Ovidiu în domeniul public al Județului Constanța, având datele de identificare conform anexei la prezentul act administrativ în vederea întregirii drumului județean DJ226C.

Bunul imobil prevăzut la articolul 1 se declară bun de uz şi interes public județean.

Predarea primirea bunului imobil prevăzut la art.1 se va face pe bază de protocol de predare primire încheiat în termen de maxim 30 de zile de la data adoptării prezentei prezentului act administrativ.


Direcţia Generale Tehnică şi Urbanism din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Constanța va duce la îndeplinire, după adoptare, prezentul act administrativ.

Descrierea situației actuale:

Judeţul Constanța prin Consiliul Județean Constanța deține în proprietate publică drumul județean DJ 226C potrivit H.C.J. 241/2011 privind însuşirea și aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al județului Constanța, fiind identificat la poziția nr. 420. Drumul județean DJ 226 C este înscris în cărțile funciare nr. 103531 şi 103340 u.a.t. Lumina, si traversează unitatea administrativ teritorială comuna Lumina.

Drumul județean DJ 226C începe la Km 0+000 ce se află la limita administrativă dintre u.a.t. oraşul Năvodari şi u.a.t. comuna Lumina şi se termină la km 1+421 aflându-se la limita administrativă dintre u.a.t. comuna Lumina și u.a.t. oraşul Ovidiu.


Conform prevederilor art. 7 alin (1) din Ordonanța nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, "Drumurile de interes judeţean fac parte din proprietatea publică a judeţului și cuprind drumurile județene, care asigură legătura între: a) reşedinţele de judeţ cu municipiile, cu oraşele, cu reşedinţele de comuna, cu staţiunile balneoclimaterice și turistice, cu porturile şi aeroporturile, cu obiectivele importante legate de apărarea ţării şi cu obiectivele istorice importante; b) oraşe şi municipii, precum şi între acestea şi reşedinţele de comuna; c) reşedinţe de comună."

În vederea respectării prevederilor mai sus menționate Consiliul Județean Constanța a adoptat Hotărârea Consiliului Județean Constanța nr. 201/25.08.2025 privind aprobarea transmiterii unei solicitări Consiliului Local al Oraşului Ovidiu pentru demararea procedurii de trecere din domeniul public al oraşului Ovidiu în domeniul public al județului Constanța a bunului imobil (Drum acces între E60 și platforma industrială Năvodari) înscris în cartea funciară nr. 106213 U.A.T. oraş Ovidiu.

Prin adresa nr. 19376/16.09.2025, înregistrată la Consiliul Județean Constanța sub nr. 33397/17.09.2025, Primăria oraşului Ovidiu înaintează un exemplar din Hotărârea Consiliului Local al Oraşului Ovidiu nr. 128/04.09.2025 privind aprobarea trecerii unui bun imobil din domeniul public al UAT oraşul Ovidiu în domeniul public al județului Constanşa (drum acces între E60 și platforma industrială Năvodari) înscris în cartea funciară nr. 106213 U.A.T. oraş Ovidiu.

Bunul imobil (drum) ce face obiectul prezentului act administrativ, respectiv Drumul de acces între E60 şi platforma industrială Năvodari în suprafață de 16.996 mp, înscris în cartea funciară 106231 u.a.t. Ovidiu, face legătura între DJ 226C şi drumul național DN 22.

Astfel, pentru a respecta prevederile Ordonanței 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, precum şi pentru întregirea drumului județean DJ 226C, este necesar trecerea imobilului înscris în cartea funciară 106231 u.a.t. Ovidiu din domeniul public al Oraşului Ovidiu în domeniul public al Județului Constanța.

Schimbări preconizate:

Având în vedere art. 12 din Ordonanța nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu privire la încadrarea unui drum sau a unui sector de drum din categoria funcțională de drum de interes local în categoria funcțională de drum de interes județean, acesta atrage asupra sa responsabilitatea Consiliului Județean Constanța administrarea, întreținerea şi reabilitarea acestuia, precum și facilitatea accesului la alte localități.

Impactul socio-economic:

În scopul dezvoltării şi modernizării infrastructurii rutiere la nivelul Județului Constanța se declară interesul public județean asupra sectorului de drum aflat în proprietatea publică a oraşului Ovidiu identificat în Anexa la proiectul de hotărâre.

Proiectul în integralitate poate fi consultat în secțiunea Document a materialului.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Citește și: 
CJ Constanța desemnează reprezentant în Consiliul de Administrație al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională pentru anul școlar 2025-2026 (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii