Ședință CJ Constanța Licitație publică cu strigare pentru un spațiu cu destinație medicală. Se decide ce consilieri vor face parte din comisie (DOCUMENT)
Ședință CJ Constanța: Licitație publică cu strigare pentru un spațiu cu destinație medicală. Se decide


Ședința se va desfășura în format fizic.
Pe ordinea de zi se află și proiect de hotărâre nr.166/11.07.2025 privind desemnarea consilierilor județeni care vor face parte din comisia pentru vânzarea, prin licitație publică cu strigare, a spațiului cu destinație medicală, a spațiilor conexe acestuia și a terenului aferent prevăzute în Lista aprobată prin Hotărârea Consiliului Județean Constanța nr.43/23.06.2025, respectiv din comisia de soluționare a contestațiilor.
A fost solicitat avizul Comisiei de specialitate 2.
Inițiator este președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi.
Conform proiectului, se propune desemnarea a 4 consilieri județeni care vor îndeplini calitatea de membru titular, respectiv membru supleant în cadrul comisiei pentru vânzarea, prin licitație publică cu strigare, a spațiului cu destinaţie medicală, a spațiilor conexe acestuia şi a terenului aferent prevăzute în Lista aprobată prin Hotărârea Consiliului Județean Constanța nr. 43/23.06.2025, precum și desemnarea a 4 consilieri județeni care vor îndeplini calitatea de membru titular, respectiv membru supleant în cadrul comisiei de soluționare a contestațiilor privind vânzarea, prin licitație publică cu strigare, a spațiului cu destinație medicală, a spațiilor conexe și a terenului aferent prevăzute în Lista aprobată prin HCJC nr.43/23.06.2025.
Comisia de vânzare şi comisia de soluționare a contestațiilor vor fi constituite prin dispoziție a Preşedintelui Consiliului Județean Constanța, conform prevederilor art.5 alin.(2) din OUG nr.68/2008.
Proiectul în integralitate poate fi consultat în secțiunea Document a materialului.Facem precizarea că, în vederea constituirii celor două comisii necesare derulării procedurii de vânzare prin licitație publică cu strigare a imobilului identificat în Lista aprobată prin Hotărârea Consiliului Județean Constanța nr. 43/23.06.2025, Colegiul Medicilor din Constanța, Colegiul Medicilor Stomatologi Constanța, Direcția de Sănătate Publică Constanța şi DGRFP Galatţi – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța şi-au desemnat în cursul lunii iulie 2025 reprezentanții“ – se mai arată în proiectul citat.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
citește și:
Cine va fi desemnat reprezentant al CJC în Comisia de Contestații privind orientarea şcolară şi profesională din cadrul CJRAE Constanța (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp