Restanțe la energia termică în Constanța Consiliul local votează noi reguli de plată pentru facturi (DOCUMENTE)
Restanțe la energia termică în Constanța: Consiliul local votează noi reguli de plată pentru facturi (DOCUMENTE)
26 Jan, 2026 14:19
ZIUA de Constanta
212
Marime text
212
Marime text

Consiliul local al municipiului Constanța se reunește joi, 29 ianuarie 2026, în ședință ordinară. Modalitatea de desfășurare este online, prin intermediul unei platforme de videoconferință.
Astfel, consilierii locali vor supune votului proiectele aflate pe ordinea de zi, printre care și proiectul de hotărâre nr. 23/2026 pentru modificarea HCL nr. 111/2023 privind aprobarea gestiunii directe a serviciului public de alimentare în sistem centralizat cu energie termică a municipiului Constanţa-activitatea de producere a energiei termice către TERMOCENTRALE CONSTANŢA S.R.L, cu modificările şi completările ulterioare.
Inițiatorul proiectului, primarul Vergil Chițac, propune astfel ca articolul 20, alineatul 2 din Contractul de vânzare-cumpărare a energiei termice produse de operatorii economici aflați în competenţa de reglementare a ANRE, Anexa nr.7 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat - activitatea de producere a energiei termice nr.83495/27.04.2023, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) - În cazul plății parțiale a unei facturi, stingerea sumelor datorate se face în următoarea ordine: toate obligaţiile principale, în ordinea vechimii, şi apoi toate obligaţiile accesorii, în ordinea vechimii, cuprinse în factura respectivă."
Contractul de vânzare-cumpărare a energiei termice produse de operatorii economici aflați în competenţa de reglementare a ANRE se va modifica prin act adițional conform prevederilor art. I din prezentul proiect de hotărâre.
De asemenea, la articolul 20, alineatul 2 din Contractul de vânzare-cumpărare energiei termice produse de operatorii economici aflați în competența de reglementare ANRE în Centrala Electrică de Termoficare "CET Palas", Anexa nr.8 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat - activitatea de producere a energiei termice nr.83495/27.04.2023, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) - În cazul plății parțiale a unei facturi, stingerea sumelor datorate se face în următoarea ordine: toate obligaţiile principale, în ordinea vechimii, şi apoi toate obligaţiile accesorii, în ordinea vechimii, cuprinse în factura respectivă.".
Contractul de vânzare-cumpărare a energiei termice produse de operatorii economici aflați în competența de reglementare a ANRE în Centrala Electrică de Termoficare "CET Palas" se va modifica prin act adițional conform prevederilor art. III din prezentul proiect de hotărâre.
Celelalte prevederi ale H.C.L. nr.111/2023, cu modificările şi completările ulterioare, rămân neschimbate.
Potrivit Raportului de Specialitate, relaţia comercială dintre Termocentrale Constanța SRL și Termoficare Constanța SRL, începută în august 2023, se desfășoară pe baza a două contracte. Termoficare a acumulat restanțe și dobânzi de întârziere, ca urmare a întârzierilor în decontarea subvențiilor. Aceasta afectează financiar ambele părți, iar soluția propusă este modificarea contractelor pentru a permite imputarea plăților conform Codului civil.
„Relația comercială dintre Termocentrale Constanța SRL, producătorul energiei termice la nivelul municipiului Constanța şi Termoficare Constanța SRL, operatorul economic căria i s-a delegat serviciul de transport, distribuție şi furnizare a agentului termic în municipiul Constanța, se derulează în baza a două contracte (VEZI DOCUMENTE).
De la data începerii relației comerciale, respectiv august 2023, și până în prezent, TERMOFICARE CONSTANȚA S.R.L. a înregistrat restanțe semnificative la plata datoriilor curente, la care s-au adăugat și dobânzi de întârziere, conform contractului dintre părţi anterior menţionat.
Lipsa disponibilităților băneşti ale societății TERMOFICARE CONSTANȚA S.R.L. pentru achitarea obligațiilor contractuale de plată, aşa cum rezultă din corespondenţa purtată în timp între părți, s-a datorat faptului că atât decontarea subvenției, cât şi a pierderilor induse din prestarea serviciului de transport, distribuție şi furnizare a agentului termic, s-a făcut cu întârziere.
Analizând situația de fapt raportat la normele legale și contractuale, s-a constatat că situaţia financiară a ambelor părţi are de suferit în mod negativ, după cum urmează:
- pe de o parte, în sarcina societăţii TERMOFICARE CONSTANȚA S.R.L. se calculeză dobânzi de întârziere la plată, aspect ce îngreunează și mai mult situația financiară acesteia cu sume de bani care nu pot fi recuperate nici din piaţă, nici din pierderi induse şi, implicit, acestea nu pot fi achitate către TERMOCENTRALE CONSTANȚA S.R.L.;
- pe de altă parte, prin calcularea dobânzilor de întârziere, societatea TERMOCENTRALE CONSTANȚA S.R.L. înregistrează venituri pe care nu le încasează, dar care generează profit, care implică automat şi cheltuieli (ex. impozit pe profit, impozit pe dividende s.a.).
În contextul anterior prezentat, o alternativă de înlăturare a acestor aspecte negative este modificarea contractelor încheiate între părți în ceea ce priveşte modalitatea de plată a facturilor, prin aplicarea prevederilor art. 1506, alin.(1) din Codul civil, conform cărora "(1) Plata efectuată de debitorul mai multor datorii față de acelaşi creditor, care au acelaşi obiect, se impută asupra acestora conform acordului părţilor."”, se precizează în document.
Proiectul de hotărâre integral poate fi consultat în secțiunea „Documente” a materialului.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Ședință CLM ConstanțaSe propune un nou regulament pentru desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață (DOCUMENT)
Tags: Vergil Chitac
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


