Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:34 07 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectul de hotărâre privind trecerea unor bunuri imobile din Tortoman în domeniul public al UAT Județul Constanța, pe masa consilierilor județeni (DOCUMENT)

ro

15 Oct, 2024 17:00 504 Marime text
Sediul Consiliului Județean Constanța

Pe 17 octombrie 2024, are loc ultima ședință de Consiliu Județean din actualul mandat, iar pe ordinea de zi se află mai multe proiecte. Ședința se va ține în format fizic, conform convocatorului.
 
Printre proiecte se numără și Proiectul de hotărâre nr.203/01.10.2024 privind aprobarea transmiterii unei solicitări Consiliului Local al Comunei Tortoman pentru efectuarea demersurilor necesare privind trecerea unor bunuri imobile, proprietate publică a Comunei Tortoman, din domeniul public al UAT Comuna Tortoman în domeniul public al UAT Județul Constanța.
 
Inițiatorul proiectului este președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.
 
Proiectul de hotărâre propune:
 
Art. 1 Aprobarea transmiterii unei solicitări Consiliului Local al Comunei Tortoman pentru efectuarea demersurilor necesare privind trecerea unor bunuri imobile, proprietate publică a UAT Comuna Tortoman, din domeniul public al UAT Comuna Tortoman în domeniul public al UAT Județul Constanța, identificate conform anexei la prezentul act administrativ.
 
Art. 2 După preluarea bunurilor imobile prevăzute în anexa la prezentul act administrativ, din domeniul public al U.A.T. Comuna Tortoman în domeniul public al U.A.T. Județul Constanța, se declară bun de uz și interes public județean.
Art. 3 Prezentul proiect de hotărâre ce urmează a fi înscris pe ordinea de zi a ședinței ordinare din luna octombrie 2024 se transmite de Secretarul General al Județului următoarelor comisii: Comisia pentru Investiții, Patrimoniu, Infrastructură și Urbanism și Comisia Juridică, Ordine Publică și Situații de Urgență în vederea examinării, formulării de amendamente în scris, după caz, precum și întocmirii avizului cu privire la adoptarea sau, după caz, respingerea proiectului.
 

Date de identificare ale bunurilor imobile pentru care se formulează solicitarea de trecere din domeniu public al U.A.T. Comuna Tortoman în domeniul public al U.A.T. Județul Constanța.
 

 
Mai multe informații pot fi consultate în proiectul de hotărâre nr. 203/01.10.2024, în secțiunea Documente.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Ședință CJ Constanța Se rectifică bugetul de venituri și cheltuieli și a listei de investiții ale Direcției Generale de Evidență a Persoanelor Constanța pentru anul 2024 (DOCUMENT)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii