Primăria vrea să achiziționeze servicii de asistență juridică pentru CSM Constanța. Intenția este dezbătută în ședința de Consiliu local (DOCUMENT)
Primăria vrea să achiziționeze servicii de asistență juridică pentru CSM Constanța. Intenția este dezbătută
24 Aug, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
136
Marime text



- În referatul de aprobare se arată că, în prezent, activitatea de reprezentare a instituției în fața instanțelor de judecată nu este asigurată față de încetarea prin ajungere la termen a contractului de asistență juridică anterior încheiat
Consilierii locali din Constanța se întrunesc joi, 28 august 2025, de la ora 14:00, în ședință ordinară, desfășurată prin mijloace electronice.
Unul dintre proiectele aflate pe ordinea de zi se referă la aprobarea achiziției serviciilor de consultanță, asistență și reprezentare juridică în vederea apărării intereselor Clubului Sportiv Municipal Constanța.
Contractul pentru serviciile amintite ar urma să se încheie pe o perioadă de patru luni, având o valoare estimată de 200.000 de lei fără TVA.
Inițiatorul proiectului este edilul Vergil Chițac.
În referatul de aprobare se arată că, în prezent, activitatea de reprezentare a instituției în fața instanțelor de judecată nu este asigurată față de încetarea prin ajungere la termen a contractului de asistență juridică anterior încheiat.
Având în vedere complexitatea activității Clubului Sportiv Municipal Constanța, care implică gestionarea unor aspecte juridice diverse – de la încheierea și executarea contractelor, soluționarea litigiilor și respectarea reglementărilor specifice domeniului sportiv, până la interacțiunea cu autoritățile și instituțiile publice – precum și numărul mare de litigii și termende judecată aferente, se impune achiziționarea de servicii de consultanță juridică permanentă, asistență și reprezentare juridică. Aceste servicii sunt necesare pentru asigurarea securității și protecției juridice a clubului, prevenirea riscurilor care ar putea afecta buna sa funcționare și bugetul instituției, întărirea capacității de răspuns, precum și creșterea preciziei și acurateției în redactarea actelor juridice și formularea apărării juridicioase, astfel încât interesele clubului să fie reprezentate cu succes în fața instanțleor de judecată.
Obiectul contactului constă în principal în:
- Asisugrarea sau reprezentarea prății la mediere/conciliere sau orice alte forme de soluționare alternativă în fața unor instanțe sau altui organism național de arbitraj ori de mediere sau de soluționare alternativă a disputelor în altă formă din România ori din alt stat sau în fața unei instanțe internaționale de arbitraj ori de mediere sau soluționare alternativă a disputelor în altă formă în care clientul ar fi parte în sprețele ce fac obiectul contractului și inclusiv cu persoane fizice
- Servicii de asistență și consultanță juridică, anticipat sau în vederea pregătirii judiciare, în cazul în care există indicii concrete și o probabilitate ridicată ca speța ce face obiectul contractului să facă obiectul unor astfel de proceduri
- Cereri introductive de insanță (de fond, căi de atac, proceduri speciale etc)
- Reprezentare juridică în fața tuturor federațiilor naționale sau internaționale pe ramură de sport și comisiilor de specialitate din cadrul acestora și/sau Curților de Arbitraj Național și Internațional
- Consultanță și asistență juridică permanentă a clientului de către avocat cu privire la toate aspectele legale ce vor apărea în activitatea clientului precum oferirea vizei de legalitate pe orice document care va angaja juridic clubul în orice fel, ce ar fi solicitată de către client, precum și asistență și consultanță juridică acordată de către avocat, anticipat sau în vederea pregătirii oricăreia dintre procedurile prevăzute din prezentul contract, cât și în cazul oricărei alte cauze cu privire la care există indicii concrete și o probabilitate ridicată ca speța în legătură cu care sunt acordate asistența și consultanța juridică să facă obiectul unei astfel de proceduri
- Asistență și reprezentare juridică în toate litigiile în care Clubul Sportiv Municipal Constanța este parte în fața instanțelor de judecată și în fața tuturor organismelor judiciare și a instituțiilor publice
- Reactarea documentelor cu caracter juridic și/sau asistență și/sau reprezentare juridică a clientului în proceduri în fața executorului judecătoresc în vederea constatării unei stări de fapt, inclusiv în situația în care se solicită efectuarea unor aisgurări de dovezi pe cale separată
Proiectul poate fi consultat integral în secțiunea DOCUMENT.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
De asemenea, pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații de pe termene.ro.
Citește și:
LIVE TEXT-VIDEOȘedință extraordinară a Consiliului Local Municipal Constanța! Ce proiecte sunt pe ordinea de zi
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii