Primăria Constanța pregătește vânzarea prin licitație a unui imobil de pe strada Onești (DOCUMENT)
Primăria Constanța pregătește vânzarea prin licitație a unui imobil de pe strada Onești (DOCUMENT)
25 Sep, 2026 11:35
ZIUA de Constanta
117
Marime text
117
Marime text
Primăria Municipiului Constanța a inițiat un nou proiect de hotărâre care vizează aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a unui imobil cu destinație de locuință, situat în municipiul Constanța, strada Onești nr. 55. Imobilul este compus dintr-o suprafață utilă de 38,50 metri pătrați (identificat cu număr cadastral 236160-C1) și teren în suprafață de 65,00 metri pătrați (identificat cu număr cadastral 236160), fiind proprietatea privată a municipiului Constanța.
Inițiativa legislativă este inișiată de primarul Vergil Chițac.
Proiectul va fi supus la vot în cadrul ședinței ordinare de Consiliu Local Municipal de marți, 29 septembrie, ora 13.00, care se va desfășura în format fizic în sala „Remus Opreanu” a Consiliului Județean Constanța.
Este vorba despre Proiect de hotărâre nr. 298/2026 privind aprobarea oportunităţii vânzării prin licitaţie publică a imobilului cu destinaţie de locuinţă situat în municipiul Constanţa, str. Onești nr. 55, în suprafaţă de 38,50 mp identificat cu număr cadastral 236160-C1 și teren în suprafaţă de 65,00 mp identificat cu număr cadastral 236160, proprietatea privată a municipiului Constanţa, cu respectarea dreptului de preemţiune al doamnei Manaf Luminiţa Mădălina.
Preţul de vânzare al bunului imobil format din corp C1 în suprafață utilă de 38,50 mp şi teren în suprafață totală de 65,00 mp din care 54,00 mp teren construit şi 11 teren liber (curte), aprobat ulterior prin hotărâre a Consiliului Local, va fi valoarea cea mai mare dintre valoarea de inventar a bunului imobil şi preţul de piață, raportat la reglementarea urbanistică aprobată, determinat prin raport de evaluare întocmit de firma de evaluare autorizată ANEVAR, aflată sub contract de prestări servicii cu societatea Confort Urban SRL, selectată cu respectarea legislaţiei în domeniul achizițiilor publice.
În secțiunea Document a materialului puteți consulta proiectul în integralitate
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Tags: Vergil Chitac, Confort Urban
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


