LIVE TEXT Președintele CJ Constanța, Florin Mitroi, anunță începerea lucrărilor la Teatrul de Vară! Ce a menționat despre Delfinariul Constanța
LIVE TEXT: Președintele CJ Constanța, Florin Mitroi, anunță începerea lucrărilor la Teatrul de Vară! Ce


La finalul ședinței, președintele CJ Constanța, Florin Mitroi a susținut o declarație de presă în cadrul căreia a transmis că a fost emisă autorizația de începere a lucrărilor pentru Teatrul de Vară, valoarea este de 7 milioane de euro.
Nu ne vom opri în perioada sezonului pentru a putea continua lucrările pe timp de sezon. Am discutat acest aspect cu Primăria Constanța. 18 luni va dura execuția lucrării. La rectificările celor două bugete de pe ordinea de zi, se referă la achiziția propriilor delfini. În două săptămâni vom semna parteneriatul cu cetățenii ucraineni pentru sezonul estival, dar ne dorim delfinii noștrii. Pe 15 iunie se va deschide Delfinariul pentru spectacole cu delfini“ - a mai menționat Florin Mitroi.
Președintele CJ Constanța a mai precizat că dorește achiziționarea a 3-4 delfini.
Citește și:„ Am mai semnat începerea lucrărilor la centrul de Alzheimer de la Agigea 7 milioane de euro. Suntem în grafic la Mama și Copilul ca execuție. Au fost decontate toate facturile. În interiorul spitalului se schimbă lucrurile în bine. Medicii și angajații încep să fie cu partea bună. Nimeni nu a venit în consiliu, nu a ajuns la vreo subordonată a consiliului, pentru a face lucruri în defavoarea constănțeanului.
Pentru că sunt om echilibrat, in functie de cum va ieși după alegeri voi lua cea mai bună decizie pentru cetățeni. Îmi doresc liniște în consiliul județean. Vom stabili împreună cu consilierii, fie de la aur, fie Claudiu Palaz. Voi fi cel care va alege“ - a mai menționat Florin Mitroi
Ședință extraordinară a CJ Constanța! Pe ordinea de zi, organigrama Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp