Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:26 25 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul Local Constanța discută actualizarea contractului de transport public cu CT BUS (DOCUMENT)

ro

25 Nov, 2025 15:46 123 Marime text
Foto: CT BUS

Consiliul Local al Municipiului Constanța se va reuni joi, 27 noiembrie 2025, de la ora 14:00, într-o nouă ședință ordinară.
 
Ședința se va desfășura prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință.
 
Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte printre care și proiectul de hotărâre 457/2025 privind aprobarea actului adițional nr. 9 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul Constanța nr. 215993/01.11.2021, cu modificările și completările ulterioare.
 
Au fost solicitate avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, nr. 3 și nr. 5.
 

Inițiator este primarul Vergil Chițac.
 
Proiectul de hotărâre nr. 457/20.11.2025 propune aprobarea actului adițional nr. 9 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în municipiul Constanța, nr. 215993/01.11.2021, încheiat cu CT BUS SA.
 
Modificările principale vizează actualizarea costului unitar pe km la 12,44 lei/km pentru perioada 01.12.2025 - 31.12.2025 și pentru anul 2026, precum și actualizarea Anexei 4.3 „Bunuri proprii ale operatorului”.

 
Valoarea totală a contractului se modifică de la 579.058.729,86 lei fără TVA la 578.788.518,12 lei fără TVA.
 
Actul adițional este întemeiat pe prevederile OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, Legii nr. 92/2007 privind serviciile de transport public local, Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice și Regulamentul (CE) nr. 1370/2007.
 
Proiectul în integralitate poate fi consultat în secțiunea Document a materialului.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 


Citește și:
Proiectul privind nivelul chiriei pentru locuințele sociale din Zmeurei, pe ordinea de zi a ședinței CL Constanța (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii