Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:39 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul Județean Constanța, întrunit în ședință ordinară. Ce s-a aflat pe ordinea de zi

ro

18 Aug, 2021 16:05 1262 Marime text
  • Consilierii județeni s-au reunit astăzi în ședința ordinară a Consiliului Județean Constanța, pentru a dezbate cele șase proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi și alte șase pe ordinea suplimentară.
  • Ședința de astăzi s-a ținut în regim de videoconferință și au fost prezenți un număr de 36 de consilieri județeni, din totalul de 37.

Proiectul privind aprobarea Studiului de oportunitate pentru fundamentarea și stabilirea soluțiilor optime de delegare a gestiunii serviciului public de transport județean, prin curse regulate la nivelul județului Constanța, a fost retras de pe ordinea de zi, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite prevederile articolului 136 alineatul 8, lipsesc rapoartele compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate și avizele comisiilor de specialitate, nefiind timp fizic necesar pentru întocmirea acestora, ca urmare a completărilor solicitate în urma dezbaterilor publice.

În urma ședinței un prim proiect aprobat a fost cel cu privire la aprobarea Actului Adițional nr.1 la Documentul de Poziție, avizarea Studiului de Oportunitate și Fundamentare, a Regulamentului serviciului de salubrizare în județul Constanța și a Documentațiilor de atribuire a contractelor de delegare, prin concesiune, a gestiunii serviciului de salubrizare pentru activitățile de colectare, transport și transfer deșeuri aferente Proiectului "Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Constanța" și acordarea unor mandate. În urma aprobării de către finanțator a variantei finale a documentației, conform legislației în vigoare, membrii asociației au obligația avizării acesteia. Ulterior acestor avizări Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Dobrogea”, va înainta spe aprobarea Adunării Generale a Acționarilor, documentația privind atribuirea contractelor de delegare, prin concesiune, a gestiunii serviciului de salubrizare pentru activitățile de colectare, transport și transfer deșeuri aferente Proiectului "Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Constanța", astfel încât, să poată fi demarată procedura de achiziție a serviciului de salubrizare. Pentru mai multe detalii puteți consulta aici, documentația.

Un alt proiect votat a fost cel cu privire la rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021, pentru Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Constanța. Proiectul dezbătut de către consilierii județeni a prevăzut doar modificarea unor capitole bugetare, nu valoarea totală a acestuia, aceasta rămânând neschimbată, mai exact 660.193 de lei.

Proiectul cu privire la modificarea Anexei A la H.C.J. Constanța nr.88/21.04.2021, privind aprobarea Programului cu obiectivele și lucrările de drumuri și poduri pe anul 2021, finanțate din bugetul Județului Constanța a fost aprobat și el în urma ședinței de astăzi. Acesta nu a prevăzut modificarea valorii totale a programului, ci numai corecturi cu privire la lucrările executate pe drumurile județene, plus o completare a listei de materiale necesare derulării în bune condiții a acestui program.

Tot pe ordinea de zi de astăzi a fost dezbătut și proiectul privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021, pentru Teatrul de Stat Constanța. Modificările aduse bugetului instituției de cultură nu presupun nici o modificare față de bugetul aprobat de către Consiliul Județean Constanța în valoare de 7.717.750 lei, ci doar modificări între capitolele bugetare.

De asemenea, proiectul privind aprobarea actualizării devizului general pentru obiectivul de investiții "Extindere Delfinariu, Municipiul Constanța", urmare a derulării procedurilor de achiziții lucrări, precum și a corespondenței purtate cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, a fost adoptat și el. Astfel, s-a solicitat proiectantului actualizarea devizului general prin redistribuirea sumelor în cadrul devizului general, în conformitate cu HG 907/2016, privind etapele de elaborare și conțintul cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice.

Proiectul privind rectificarea bugetului de venituri si cheltuieli al Județului Constanța pe anul 2021, a fost dezbătut și aprobat în ședința de astăzi a Consiliului Județean Constanța. Astfel, bugetul instituției se majorează cu suma de 4.717.563 lei față de ultima aprobare a acestuia. Această majorare survine în urma atragerii a 4.508.000 lei finanțări nerambursabile, 207.718 lei impozit pe profitul încasat de către RAJA SA, precum și 1.845 lei venituri din valorificarea de bunuri.




 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii