Pasărea Colibri, pe scena constănţeană
Pasărea Colibri, pe scena constănţeană
12 Feb, 2015 11:47
ZIUA de Constanta
2179
Marime text



În 1992, Pasărea Colibri a fost înfiinţată după ce artiştii Mircea Baniciu (chitară, voce), Mircea Vintilă (chitară, voce) şi Florian Pittiş (voce, prezentator) au cântat împreună la un festival din Râmnicu Vâlcea, în cadrul unui concert susţinut cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
În perioada 1992 – 2002, cei patru artişti au lansat următoarele albume: „În căutarea cuibului pierdut”, „Ciripituri”, „Cântece de Bivuac”, „Încă 2000 de ani”, oferind fanilor spectacole memorabile. În anul 2000, Florian Pittiş a renunţat la participarea în spectacole, iar în locul lui a fost cooptat Marius Batu, fost component al grupului Poesis.
La Constanţa, Pasărea Colibri va urca pe scenă în componenţa: Teo Boar, Mircea Vintilă, Mircea Baniciu şi Vlady Cnejevici.
Sursa foto: Facebook.com
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii