Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:15 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce spectacole se joacă la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de mare” în perioada 12 - 23 noiembrie

ro

11 Nov, 2014 13:07 1609 Marime text
Mâine, începând cu ora 10.00, spectacolul „Punguţa cu doi bani” va avea loc la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de mare”, sub regia şi scenariul lui Cristian Mitescu. Eugenia Tărăşescu-Jianu s-a ocupat de scenografie, Olimpia Iordache de coregrafie, iar de muzică, Dan Bălan.

Joi, 13 noiembrie, tot de la ora 10.00, copiii vor avea ocazia să vadă spectacolul „Pinocchio”. Regia şi scenariul sunt semnate de Cristian Mitescu, scenografia de Eugenia Tărăşescu-Jianu, iar muzica de Dan Bălan. Spectacolul este recomandat copiilor cu vârste cuprinse între patru şi 12 ani.

Duminică, pe 16 noiembrie, de la ora 11.00, cortina se ridică pentru povestea „Capra cu trei iezi”, dedicată copiilor cu vârste cuprinse între trei şi zece ani, sub regia lui Gabriel Apostol. Cristian Pepino s-a ocupat de scenariu, Daniela Drăgulescu de scenografie, iar de muzică, Dan Bălan. Începând cu ora 12.30 va mai avea loc o reprezentaţie.
 
Pe 18 şi 19 noiembrie, de la ora 10.30, cei mici vor avea ocazia să revadă spectacolul „Pinocchio”, în timp ce pe 23 noiembrie, va fi transpusă în scenă povestea „Spărgătorul de nuci”, sub regia şi scenariul lui Cristian Mitescu. Scenografia este semnată de M.C. Ranin şi muzica de Viorel Andrinoiu. Spectacolul este dedicat copiilor între trei şi zece ani. De asemenea, de la ora 12.30, va mai avea loc o reprezentaţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii