Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:08 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alexandra Uşurelu, într-un concert la Constanţa

ro

30 Mar, 2015 10:05 2012 Marime text
Aflată în turneu alături de trupa Vunk, una dintre cele mai iubite artiste de muzică non-mainstream din România, Alexandra Uşurelu, va fi prezentă la Argo Pub, duminică, 5 aprilie. Artista va încânta publicul constănţean începând cu ora 20.00. Concertul se va desfăşura în sistemul suport artist (30 de lei).

Căldura, bucuria şi frumusețea pe care artista le emană de fiecare dată când urcă pe scenă sunt ingredientele ce alcătuiesc o lume de poveste, în care personajul principal este muzica pentru suflet. Alexandra Uşurelu a colaborat cu nume importante din industria muzicală românească, precum Vunk, Mircea Vintilă, Mircea Rusu, Walter Dionisie, pianistul argentinian Mariano Castro.

Evenimentul care a avut loc pe 9 ianuarie, la sala ArCub din Bucureşti, a reprezentat un pas important în cariera artistei, acesta fiind concertul de lansare al primului ei album, „La capătul lumii”, produs de Bobby Stoica.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii