Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:35 02 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Este doliu în presa din Constanța! A murit Alina Mitrache - „Un înger blond va prezenta de acum știrile din rai“

ro

02 Aug, 2026 17:24 730 Marime text
Presa din Constanța est eîn doliu după decesul Alinei Mitrache, prezentator TV la Dobrogea TV. 

Anunțul a fost făcut în mediul online de familia acesteia. 

Cu lacrimi în ochi și cu o durere în suflet de nedescris,scriu aceste rânduri...
Scumpa și iubita noastră Alina, un om atât de deosebit a fost chemată în Împărăția Cerurilor astăzi.
Dumnezeu a vrut-o înger atât de devreme.
Cei ce au cunoscut-o cu adevărat și au îndrăgit-o sunt așteptați de mâine, 03 August 2026 orele 13, pentru a-și lua rămas bun la Casa Luminii, str. Bărăganului nr 12 Constanta.(vis a vis de Cimitirul Central)
Stâlpii se vor citi în jurul orelor 19, urmând ca marți 04 August după slujba de înmormântare ce va avea loc la orele 12:30 la Biserica Constantin si Elena din Km 4-5 (incinta unității militare) sa fie condusă pe ultimul drum spre Cimitirul Municipal (Energia)“ - este mesajul familiei. 

Foto: FacebookMai multe mesaje de condoleanțe au fost transmise de către cei care au cunoscut-o. 

Există oameni care lasă urme adânci în sufletele celor din jur, oameni calzi, buni și despre care nu poți vorbi la trecut.
Așa este și Alina Mitrache, colega noastră fără de care echipa Pododerm nu va mai fi aceeași.
Cu multă durere în suflet, ne luăm rămas-bun de la Alina, care, după o lungă și grea suferință, nu mai este alături de noi.
Îi vom păstra vie amintirea și suntem alături de familia îndurerată și de toți cei care au iubit-o.
Dumnezeu să o odihnească în pace!

Uneori viața este prea crudă, scurtă și nedreaptă. Cu tristețe în suflet, ne luăm rămas bun de la Alina Mitrache. Drum lin spre ceruri, draga noastră!

Sufletul cald și blând al Alinei Mitrache a plecat dintre noi, lăsând în urmă o tăcere grea și o durere de nedescris. A fost un om de o bunătate rară, o prezență divină care lumina orice loc în care pășea.
Pentru mine, Alina a fost mult mai mult decât o colegă la Dobrogea TV. A fost o parte din viața mea, un om cu care am împărțit multe: am râs, am plâns, am trecut prin momente bune și mai puțin bune. Am împărțit un "colț de pâine" și am mâncat din aceeași farfurie. Genul acela de prietene și colege pe care le întâlnești o singură dată în viață și pe care le porți în inimă pentru totdeauna.
Bunătatea ei, căldura cu care te asculta și blândețea ei vor rămâne mereu vii în amintirea mea.
„Oamenii dragi nu pleacă niciodată cu adevărat de lângă noi; ei rămân în fiecare amintire frumoasă pe care ne-au lăsat-o.”
Zbor lin către stele, dragă Alina! Îți mulțumesc pentru tot ce ai fost și pentru tot ce am trăit împreună. Vei rămâne mereu un om de milioane în sufletul meu. Dumnezeu să te odihnească în pace!

Un înger blond va prezenta de acum știrile din rai…


Alina Mitrache mi-a fost colegă, uneori confidentă, m-a învățat cat de mult trebuie să prețuim fiecare clipă, m-a învățat ca fiecare zi este o sărbătoare și ca frumusețea exterioară este reflexia unui suflet curat…
Drum lin alături de îngeri!

Dragii mei, va rog, cei care azi trec pe langa o biserica sa aprinda o lumânare sau sa spuna o rugăciune pt Alina Mitrache !
O inima buna si calda, pleaca azi lăsând in urma multe inimi triste!

Am recitit astăzi rândurile pe care mi le-ai scris acum patru ani. Atunci m-au emoționat, astăzi m-au făcut să plâng. Nu mi-am imaginat niciodată că le voi citi în ziua în care aflu că nu mai ești.
Îți mulțumesc că ai văzut în mine mai mult decât vedeam eu atunci și că ai avut mereu un cuvânt bun, o încurajare și o îmbrățișare pentru colega care se mai smiorcăia între două filmări.
Cum ți-am zis mereu, ești o zână desprinsă din povești și așa ai să rămâi mereu pentru mine. Rămas bun, Alina Mitrache, fată frumoasă, bună și sensibilă!
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii