A murit dr. Ghiorghe Papuc, arheolog și fost director al Muzeului de Istorie și Arheologie Constanța
A murit dr. Ghiorghe Papuc, arheolog și fost director al Muzeului de Istorie și Arheologie Constanța
05 Nov, 2024 22:31
ZIUA de Constanta
2521
Marime text
Lumea arheologică a suferit o ireparabilă pierdere iar de astăzi Dobrogea este mai săracă prin plecarea arheologului Ghiorghe Papuc.
Născut în aprilie 1946 în localitatea Valu lui Traian, dr. Ghiorghe Papuc a absolvit Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”.
În 1964, deşi iniţial ar fi vrut să studieze Dreptul, a dat admitere la Facultatea de Istorie din Bucureşti, unde a intrat al optulea.
Apoi, chiar la 1 septembrie 1969, a fost repartizat la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, unde, peste ani, avea să devină şi director.
În anul 1970, participă la prima campanie de săpături, fiind repartizat la Adamclisi, unde a lucrat la poarta de sud, împreună cu colegul său de facultate Radu Ocheșeanu, sub conducerea prof.univ. dr. Ion Barnea. Cercetările din acest important sit arheologic s-au concretizat în publicarea primului volum din monografia Tropaeum Traiani, care a primit în anul 1979 premiul «Vasile Pârvan» al Academiei Române.
Ulterior, este direct implicat în săpăturile arheologice din Constanța, concentrate mai ales în zona peninsulara: parcul catedralei, curtea Școlii generale nr.2 (reședința episcopului Bretanion din sec. IV p.Chr.), poarta mare a cetății, catedrala episcopală de sub fundațiile hotelului Ibis, galeriile și traseul apeductului tomitan. În urma acestor investigații, a publicat, în 2005, teza sa de doctorat: Tomis I. Aprovizionarea cu apă a cetății în epoca romană târzie.
I s-a încredințat responsabilitatea științifică asupra șantierelor arheologice de la Tomis, Ovidiu și Ulmetum, dar a făcut cercetări și la Histria, Valu-lui-Traian, Mangalia, Medgidia și pe valurile transdobrogene, aducându-și contribuția la clarificarea unor importante aspecte de ordin istoric.
Din punct de vedere muzeografic a participat, împreună cu colectivul muzeului la amenajarea expozițiilor de bază ale muzeelor de la Constanța, Mangalia, Histria, Adamclisi.
În 1990, a fost numit director adjunct al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța; în 2000 a primit titlul de doctor în arheologie al Universității "Ovidius" din Constanța și a devenit membru al Comisiei Naționale de Arheologie, iar din anul următor a devenit cercetător principal I la muzeul constănțean. Tot în această perioadă a condus proiectul „Cultura 2000”, prilej cu care au fost înregistrate inscripțiile de la Adamclisi și Histria, precum și cele de la bisericuțele săpate în cretă de la Murfatlar.
Până în 2004 a fost director al MINAC, după care, din cauza unor împrejurări politice nefericite, a fost numit şef al Secţiei Muzee în teritoriu, unde a rămas până în 2010.
Din 2008 a intrat însă şi în administraţia publică, în calitate de consilier local al comunei Valu lui Traian.
În urmă cu 14 ani, în mandatul guvernului Nicolae Văcăroiu, Gheorghe Papuc a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, Categoria E - „Patrimoniul cultural naţional”.
În 2016, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, comunitatea din Valu lui Traian i-a fost alături la lansarea unei cărţi-omagiu, „Ghiorghe Papuc, om al cetăţii”, semnată de dr. Mariana Păvăloiu. Cartea a apărut la Editura Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” cu ocazia pensionării arheologului Ghiorghe Papuc, cel de al cărui nume se leagă ani importanţi ai Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa.
Condoleanțe familiei!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii