Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:49 19 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lumea Poeziilor Vasile Alecsandri – Dulce înger

ro

25 Apr, 2015 00:00 2626 Marime text
Dulce înger de blândeţe,
Tu ce-n cale-mi vesel zbori,
Pe-ale mele tinereţe
Aruncând frumoase flori!
Mergi, sub albă-ţi aripioară
Să fereşti de soarta rea
Pe-a ta dulce sorioara,
Pe Ninita, draga mea!
 
Mergi să furi de printre stele
Un luceafăr luminos,
şi pe fruntea scumpei mele
Să-l anini, cântând voios.
Mergi de-ntinde verzi covoare
Sub piciorul ei de crin.
Schimbă dorul meu în floare
şi-l depune pe-al ei sân!
 
Mergi, pe-aripe-ţi să se culce
Adormind încetişor,
şi îngână-a ei somn dulce
Cu dulci visuri de amor!
Iar cu dânsa când prin lume
Vei zbura, înger iubit,
Ah! şopteşte-i al meu nume,
Spune-i dorul meu cumplit!

Despre Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri, personalitate marcantă a României, s-a născut la Bacău. În 1834, pleacă la Paris, unde se dedică literaturii, după încercări nereuşite în domeniile medicină, drept şi inginerie.
 
Alecsandri a debutat ca scriitor în anul 1840, cu nuvela „Bucheţi”, publicată în „Dacia Literară”. Poeziile sale au fost structurate în câteva cicluri, sub aspectul tematicii, al principalelor caracteristici stilistice şi al epocii în care au fost scrise.
 
Opera lui Alecsandri este impresionantă. Pe lângă poezii, autorul a mai scris nuvele („Balta Albă“, „Borsec“, „O plimbare în munţi“), jurnale de călătorie, drame istorice („Cetatea Neamţului“, „Fântâna Blanduziei“), biografii, comedii („Rusalii“, „Chiriţa în provincie“), poeme istorice, teatru, dar şi pasteluri.
 
Între anii 1885-1890, a fost ministru al României la Paris, post pe care îl deţine până la moartea sa. Vasile Alecsandri s-a stins din viaţă pe 22 august 1890, la Mirceşti, şi a fost înmormântat în grădina casei dăruite, în anul 1914, Academiei Române, de către soţia poetului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii