Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:47 03 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Horoscop pentru săptămâna 30 septembrie - 06 octombrie 2024. Află ce se întâmplă cu zodia ta

ro

30 Sep, 2024 09:40 377 Marime text

Berbec 

Săptămâna debutează cu forfotă la serviciu, însă și acasă ai multe și mărunte de făcut. Cum lucrurile sunt amestecate, nesigure, bizare în mediul profesional în care activezi, ar fi bine să-ți dozezi eforturile și să lucrezi strictul necesar. Sănătatea îți poate crea neplăceri, deci îngrijește-te corespunzător. Relațiile parteneriale se vor modifica, deoarece este vremea marilor schimbări matrimoniale și în afaceri. Ar fi bine să analizezi relațiile parteneriale.

Taur 

Ești tentat să te lași dus de valul emoțiilor în relațiile cu copiii și cu persoana iubită. Ceva nedefinit îți înflăcărează sufletul, astfel că ai fi în stare să muții munții din loc pentru cei dragi. Bine ar fi să-ți revii la felul acela circumspect și bănuitor, pentru că în segmentul sentimental, nimic nu e ceea ce pare. La serviciu se conturează schimbări importante și definitive. Condiții de muncă noi și colegi noi.

Gemeni 

Relațiile cu membrii familiei și treburile gospodărești te solicită mult în prima parte a săptămânii. Este posibil să fii nevoit să ajuți pe cineva drag cu sfaturi, bani sau bunuri materiale. În funcție de situație, dialogurile cu un prieten te pot sprijini pe tine să-ți rezolvi treburile personale. În relațiile cu copiii și cu persoana iubită se deschide o etapă nouă, în care ar fi bine să-ți remodelezi atitudinea și așteptările.

Rac 


Persoanele din anturajul apropiat te solicită în prima parte a săptămânii. Dialoguri multe, acțiuni comune, demersuri intelectuale, călătorii pe distanțe scurte. De reținut cele aflate pentru că îți vor fi de folos la momentul potrivit, în plan profesional. Chiar dacă acum pare de neînțeles sau de necrezut ce fel de informații ajung la tine, evită ignoranța și temerile. Acasă, în familie este forfotă, pentru că se conturează schimbări majore și definitive.

Leu 

Segmentul financiar îți solicită atenția și eforturile în prima parte a săptămânii. Este vorba despre veniturile pe care le obții de la locul de muncă, în urma eforturilor depuse. Este posibil să existe o mare discrepanță între așteptările tale și răsplata cuvenită, dar ai încredere că din umbră providența îți înlesnește câștigurile la momentul potrivit. În relațiile cu anturajul apropiat apar discuții importante, astfel că te vei desprinde de unii.

Fecioara 

Ai multă energie în aceste zile, astfel că te poți ocupa atât de treburile personale cât și de îndatoririle profesionale. Selectează totuși prioritățile și conservă-ți energia vitală, deoarece fluctuează și poți întâmpina neplăceri. Accentul săptămânii este pe segmentul financiar, în sensul că se conturează schimbări importante la secțiunea venituri. Poate fi vorba despre primirea salariului, despre oferte noi de colaborare care să-ți aducă câștiguri noi sau apar informații utile vizavi de modificarea salarizării.


Balanta 

Este bine să te ocupi numai de tine și planurile tale. Rezervă momente de liniște, în singurătate, analizează situația în care te afli și relațiile pe care le ai cu ceilalți. Concluziile formulate acum te vor ajuta să conturezi noi direcții de viață personală și profesională. Se deschide o etapă importantă, astfel că pornind la drum cu o altă filozofie de viață și cu scopuri nobile, toate ți se vor revela.

Scorpion 

Dialogurile cu prietenii și cu persoanele din mediul profesional care îți susțin proiectele și activitatea te vor pune pe gânduri. Se conturează schimbări benefice la locul de muncă, astfel că ar fi bine să fii deschis la nou. Ai temeri vizavi de viitorul tău în domeniul profesional, însă depune eforturi conștiente să te liniștești și să ai încredere că totul se desfășoară în favoarea ta. Sunt posibile conflicte la serviciu din partea colegilor.

Sagetator 

O perioadă importantă în plan socioprofesional! Se conturează reuniuni profesionale, dialoguri cu șefi, cu reprezentanți ai unor instituții și multe sarcini de lucru. Minunat este că ești ajutat de cei dragi, astfel că te poți implica în proiecte de anvergură pe termen lung. Totuși, se deschide o altă etapă la locul de muncă, fiind nevoie acum să definitivezi sarcini anterioare sau ceva să schimbi în relațiile tale profesionale. Prietenii te provoacă mult.

Capricorn 

Ești animat de gânduri mărețe și scopuri nobile. Pe de altă parte, sunt șanse de a planifica călătorii îndepărtate și abordarea unor studii de perfecționare pe termen lung. Chiar dacă la prima vedere, te îngrijorează starea lucrurilor nu ai motive întemeiate. În plan profesional se conturează o etapă nouă, mai ales în relațiile cu șefii. Statutul tău socioprofesional se va modifica în sens benefic. Totul este să ai încredere și răbdare!

Varsator

Este nevoie să te ocupi de cheltuielile comune cu alții, de genul facturi, taxe, impozite și documente specifice bunurilor materiale. Se recomandă prudență, deoarece sunt posibile neînțelegeri și minciuni. Dialogurile cu persoanele din anturajul apropiat, activitățile intelectuale, călătoriile pe distanțe lungi sau în străinătate te vor ajuta să-ți remodelezi filozofia de viață. Este vremea să abordezi cu totul altfel oamenii și evenimentele vieții. De mare folos îți este implicarea în studii și cercetări.

Pesti

Dialoguri și acțiuni comune cu partenerul de viață sau cu cei de afaceri. Bizarul domnește în segmentul partenerial, astfel că este bine să fii precaut. Evită să povestești despre veniturile tale sau să pui agoniseala ta la dispoziția altora. Se prefigurează o etapă nouă vizavi de bani și bunuri comune cu alții. Asta înseamnă că ai șanse să achiți datorii, să rezolvi demersuri specifice moștenirilor sau partajelor. Evită acumularea datoriilor și planurile de investiții deocamdată!

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii