Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:24 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Horoscop pentru saptamana 19 - 25 februarie 2018

ro

19 Feb, 2018 00:00 2224 Marime text

Horoscop saptamanal, AstroCafe.ro, ZIUA de Constanta
Berbec
Personalitatea ta se schimbă mult în această săptămână. Ești luminos şi vorbești cu mult farmec. Razele astrelor îți ating în chip minunat gândurile. Întâlnirile cu persoanele din anturajul apropiat sunt foarte interesante, chiar cu note spectaculoase. Stările interioare fluctuează mult, recomandabilă fiind tăcerea şi retragerea din mijlocul celorlalţi. Sunt posibile mici noroace la bani şi cadouri. Imaginea ta în societate este destul de încercată. Spre sfârşitul săptămânii îți revii, te vei simți bine, devenind o adevărată încântare pentru anturaj. Activităţile domestice îți solicită aportul.  

Taur
Sufletul are nevoie de odihnă și răsfăț în această săptămână. Gândurile tăinuite, visele premonitorii şi presentimentele vor face parte din programul cotidian. Pe de altă parte, cariera profesională şi imaginea ta în societate sunt în bătaia razelor astrale. Prietenii îți sunt în preajmă. Anumite probleme de sănătate se repun în discuţie. Organismul tău este destul de încercat. La sfârşitul săptămânii, recomandabile sunt activităţile de rutină, cele care presupun puţin efort fizic. Forţa protectoare divină o vei simţi discret, dar suficient de puternic. Atenţie la toate informaţiile primite: sunt foarte importante pentru viitor!

Gemeni
Foarte interesante și provocatoare sunt, în această săptămână, relațiile cu prietenii. Sunt posibile prietenii noi sau altele vechi să dispară din sfera ta de interes. Astfel discuţiile, întâlnirile cu aceştia se pot dovedi utile pe termen lung. și domeniile spirituale îți vor atrage atenția și eforturile, dar nu forța nota. Cariera profesională şi imaginea ta în societate primesc raze astrale accentuate, benefice. Sunt șanse de promovare profesională. Spre sfârşitul săptămânii, te vei bucura pe îndelete de întâlniri agreabile cu prietenii. Atenţie la sfaturi, îndemnuri sau cuvinte spuse într-o doară: chiar sunt de folos!

Rac
Ești foarte atent la imaginea ta în societate şi la felul în care apari la locul de muncă. Sunt posibile răsturnări de situaţie minunate. Unele aspecte se vor rezolva, vor dispărea, iar altele noi, benefice se întrezăresc la orizont. Și domeniul financiar se va modifica în urma schimbărilor profesionale. Pe de altă parte, dorinţa de elevare sufletească este destul de accentuată. Lecturarea unei cărţi spirituale, meditaţia într-o biserică sau plimbările în aer liber sunt bine venite. La sfârşitul săptămânii, ai nevoie de odihnă și plimbări în aer liber.

Leu
Rafinarea sufletului va fi cea mai importantă dorinţă în această săptămână. Astrele îți trimit influxuri special pentru a-ți deschide mental spre noi filozofii de viață. Planurile de călătorii sau de studii pot cunoaşte răsturnări de situaţie spectaculoase. Însă, ceva neplăceri pot apărea de la banii și bunurile comune cu parteneruld e viață sau colaboratorii. Prudență și răbdare! Atenţie la locul de muncă, mai ales în relațiile cu șefii și autoritățile! Discuții aprinse și reluarea unor activități profesionale mai vechi. În ultimele zile ale săptămânii, recomandabile sunt plimbările în aer liber, lecturarea cărţilor spirituale, odihna, dar mai ales detaşarea de cotidian.

Fecioara
Începutul săptămânii îți aduce multă animaţie la locul de muncă. Sunt posibile situaţii dinamice. Sănătatea necesită o atenţie deosebită. Relaţiile parteneriale vor lua turnuri deosebite, dar favorabile pe termen lung. Sfaturile sau sprijinul dorit de la ceilalți, mai ales de la partenerul de viață sau de la colaboratori se vor contura în chip minunat. Dar, fii înțelegător, pentru că ceilalți au și alte preocupări. Cheltuieli pe taxe, facturi, servicii comune cu alții. Sunt posibile rezolvări financiare, cadouri sau recompense de la autori necunoscuţi. Relaxează-te și ai încredere în curgerea firească a evenimentelor vieții cotidiene.

Balanta
Relaţiile parteneriale îți pot aduce, multe surprize în această săptămână. Sunt interesante, dinamice cu multe elemente noi. Unele relaţii se pot destrăma, iar altele noi apar la orizont. Totodată vor apărea cheltuieli comune cu alții și demersuri necesare vânzării sau achiziționării unor bunuri patrimoniale. Pe de altă parte sunt posibile călătorii îndepărtate, dialoguri cu persoane aflate în străinătate, dar și implicarea în studii și documentare necesare în domeniul profesional, în speță la locul de muncă. Ultimele zile ale săptămânii vin cu multă animaţie în sfera socială. Vei fi nevoit să faci faţa unui şir prelungit de discuţii sau întâlniri sociale.

Scorpion
Cele mai importante aspecte ale săptămânii, sunt legate de sănătate şi de locul de muncă. Sunt posibile răsturnări de situaţie, rezolvări benefice sau deschiderea unor drumuri noi. Partenerul de viață și colaboratorii vor dori să te implici mai mult în treburile comune, cerându-ți explicații serioase. Poate ar fi bine să te detașezi de treburile tale personale, chiar și preț de câteva momente și să fii alături de ceilalți. Unii au nevoie doar de prezența ta puternică. Intervin și cheltuieli comune cu alții, dar le vei putea rezolva foarte bine. Spre sfârşitul săptămânii, recomandabile sunt odihna și plimbările în aer liber, întrucât oboseala îşi va spune cuvântul.

Sagetator
Tipic pentru tine, aventurile şi distracţiile sunt pe primul loc, în această săptămână. Posibil să visezi să te îndrăgostești, să faci glume pe seama altora, însă noroc că astrele te protejează. La locul de muncă îți vei demonstra talentele și experiența acumulată, dar ar fi bine să le faci cu prudență. Unii colegi pot interpreta greșit intențiile tale bune. Sănătatea îți poate da de furcă, deci implică-te numai în activitățile care te privesc și necesită eforturi moderate. Relațiile parteneriale sunt dinamice și bine ar fi să te alături partenerului de viață sau colaboratorilor în activitățile comune. Însă, orientează-te și spre segmentul domestic, pentru că se animă mult.

Capricorn
Căminul, locul natal şi părinţii, neamurile sunt preocupările importante din această săptămână. În aceste zone sunt posibile răsturnări de situaţie, decizii majore sau schimb de opinii pe tonuri ridicate. Pe de altă parte vor intra în sferat ta de interes, de acum încolo, planurile de călătorii sau de studii pe termen scurt. Se animă mult relațiile cu anturajul apropiat și întâlnirile cu prietenii. Multe dialoguri, schimb de opinii, informații surprinzătoare, dar benefice. Relaxează-te cu un hobby, pentru că ai multe de făcut și acasă și la serviciu, fiind nevoie să te și odihnești din când în când. Relațiile colegiale sunt amestecate, deci fii prudent.

Varsator
Se pare că vei excela la capitolul comunicare în această săptămână. Va fi un adevărat spectacol de artificii în preajma ta și vei atrage mulți admiratori. Planurile de călătorii sau de studii sunt la mare căutare și chiar ai nevoie fie să pleci pentru a rezolva chestiuni personale și profesionale, fie pentru a studia ceva necesar în domeniul profesional în care activezi. Atenţie la cuvinte şi gânduri, deoarece forţa de realizare a dorinţelor şi viselor este destul de mare! Relațiile cu membrii familiei și teburile gospodărești te solicită mult la mijlocul săptămânii și bine ar fi să fii prezent și implicat. Distracții, aventuri, abordarea unui hobby.

Pesti
Capitolul financiar cunoaşte turnuri spectaculoase în această săptămână. Se pot soluţiona situaţii ce stagnează de mult. Cadourile şi recompensele băneşti sunt şi ele prezente. Atenţie la tot ce se petrece în acest sector, deoarece apar informații noi atât în ceea ce privește sursele tale de venit, cât și schimbarea condițiilor de muncă! Multe discuții și întâlniri cu persoanele din anturajul apropiat, călătorii pe distațe scurte pentru a rezolva diverse, dar și vizite agreabile la persoane dragi și de încredere. Fii scump la vorbă și precaut în gesturi. Ocupă-te și de treburile gospodărești, pentru că membrii familiei au nevoie de sprijinul tău material, moral sau emoțional.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii