Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:49 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Horoscop pentru saptamana 05 - 11 martie 2018

ro

05 Mar, 2018 16:34 2771 Marime text

Horoscop saptamanal, AstroCafe.ro, ZIUA de Constanta

Berbec
În primele zile ale săptămânii ești preocupat de cheltuielile comune cu alții, de achitarea facturilor sau datoriilor de orice fel. Sunt posibile veşti îmbucurătoare, dar lucrurile se vor concretiza şi rezolva ceva mai târziu. Pe de altă parte vor apărea tot soiul de răscoliri sufletești și mentale, astfel că avalanșa de stări interioare controversate va duce la o mare dorință de evadare din cotidianul zgomotos. Orientează-ți eforturile spre a plănui o vacanță îndepărtată, în locuri dragi sufletului tău. Sau lecturează cărți bune, vizionează filme amuzante, piese de teatru împreună cu cei dragi și de încredere. Finalul săptămânii aduce influențe deosebite în plan profesional. Ai încredere că totul se desfășoară în favoarea ta.

Taur
Se conturează treburi de rutină la locul de muncă, aspect care te poate obosi sau chiar plictisi rapid. Pe de altă parte se vor evidenția unele afecțiuni specifice sistemului renal și segmentelor capului. Sunt probleme de sănătate ce se repun în discuţie, dar au susţinere astrală suficientă pentru consultaţii şi sfaturi benefice. Situaţia la locul de muncă pare tensionată, dar nu sunt motive reale de îngrijorare. Se pot petrece răsturnări de situaţie, unele chiar agreabile. Relaţiile parteneriale sunt foarte dinamice şi interesante. Fii prudent, pentru că atât partenerul de viață, cât și cei profesionali au cu totul alte planuri și doleanțe decât de a fi alături de tine sau de a lucra împreună cu tine. Schimbări importante în plan financiar.

Gemeni
Primele zile ale săptămânii aduce chef de petrecere şi dorința de a te implica în relații amoroase frivole. Constructiv ar fi să-ți canalizezi energia și eforturile spre un hobby sau spre discuții interesante cu prietenii. La serviciu apar situații deosebite, unele tensionate bine, marcând un final de etapă. Fii prudent, deoarece există riscul să declanșezi conflicte pe termen lung în relațiile colegiale sau chiar sunt posibile avarii serioase în zonele de lucru. Sănătatea are de suferit în mod special pe segmentele sistemului uro-genital. Rezervă momente pentru odihnă și evită, pe cât posibil analizele, consultațiile medicale și intervențiile chirurgicale. La sfârșitul săptămânii se conturează activități comune cu alții.

Rac
Este nevoie să te ocupi de activităţile gospodărești și să relaționezi cu membrii familiei. Sunt favorizate dialogurile pe teme patrimoniale, dar și rezolvarea unor chestiuni familiale care trenează de ceva vreme. Faptul că trebuie să-ți îndeplinești şi sarcinile profesionale de la locul de muncă îți displace, dar astrele te pun la treabă, neţinând cont de toanele tale. Ai încredere că te vei descurca foarte bine cu toate. Vor reveni în atenția ta, sub o formă sau alta, iubirile trecute. Fii prudent și nu te lăsa încântat de vorbele sau gesturile mieroase ale unora. La finalul săptămânii contextul astral îți va oferi imbolduri serioase de a schimba ceva în domeniile muncii și al sănătății. 

Leu
Debutul săptămânii te găsește în mijlocul rudelor sau prietenilor apropiați, bucurându-te din plin. Vorbești frumos, îți etalezi cu mult farmec talentul oratoric şi ai mult umor, fiind de nerecunoscut pentru unii cunoscuți. Călătoriile pe distanțe scurte, planificarea unor studii sau perioade pentru documentare reprezintă alte teme importante pentru tine, demne de luat în calcul. Vor interveni însă și aspecte patrimoniale sau situații deosebite în plan familial. Fii prudent și ajută-ți neamurile cu tot ce poți. Chiar și o vorbă bună, un zâmbet, o îmbrățișare contează enorm. Weekend-ul anunță turnuri importante în plan amoros și în relațiile cu copiii. Activități recreative și distracții.

Fecioara
Aspectele privitoare la banii câștigați din munca proprie sunt preocupările tale din primele zile ale săptămânii. Sunt șanse de a primi salariul sau alte tipuri de recompense în urma eforturilor depuse. Poate ele nu se ridică la înălțimea așteptărilor tale, dar cu siguranță te vor ajută să treci mulțumitor peste această perioadă. Învață și obișnuiește-te să folosești strictul necesar! Relațiile cu persoanele din anturajul apropiat se vor evidenția într-un mod destul de zgomotos. Sunt posibile discuții aprinse, sterile, hotărându-te chiar să te desprinzi de persoanele care au devenit prea toxice pentru tine și viața ta. La sfârșitul săptămânii îți prinde bine ambientul domestic.

Balanta
Strălucești la începutul săptămânii, ai curaj, forţă, noroc şi mult farmec. Însă relaţiile cu ceilalți sunt destul de tensionate. Cu atâtea raze astrale benefice, vei reuşi să depăşești orice situaţie delicată. Vor reveni în atenția ta aspectele financiare de la locul de muncă. Sunt posibile schimbări salariale importante, descoperirea unor fraude realizate de colegii care se ocupă de calculele financiare ale salariaților, pierduri, furturi de bani și bunuri. Fii foarte prudent și pune-ți în siguranță banii și bunurile! Evită cheltuielile sau rezumă-te la strictul necesar. Finalul săptămânii va pune accentul pe relațiile cu anturajul apropiat. Dialogurile și întâlnirile cu neamurile vor răsturna bunul mers al lucrurilor în acest segment.

Scorpion
Săptămâna începe cu stări interioare delicate. Odihnește-te, lasă forfota cotidană deoparte și gândește-te numai la tine și planurile tale personale. Revin în atenție afecțiunile renale și cele specifice segmentelor capului. Ți se îmbunătățește starea de spirit pe la mijlocul săptămânii, astfel că te vei avânta în mijlocul celorlalţi cu mult elan. Totuși nu forța nota și ocupă-te de activitățile utile. Finalul săptămânii îți va aminti de segmentul financiar din zona profesională. Totodată sunt posibile cadouri sau recompense. Recomandarea ar fi să-ți pui în ordine aspectele financiare, deoarece astrele îți trimit raze minunate. Se închid unele variante de câștig din munca proprie, dar se face loc pentru altele.

Sagetator
Primele zile ale săptămânii vor scoate în evidență relațiile cu prietenii și activitățile sau planurile profesionale comune cu aceștia. Sunt posibile situaţii delicate, aflarea unor picanterii bine ascunse multă vreme, de aceea atenţia trebuie să fie maximă. Pe de altă parte vor apărea stări interioare confuze, tensionate, fiind recomandabil să te odihnești şi chiar să te retragi din tumultul cotidian. Totodată, duşmanii ascunşi îți pot crea neplăceri. Sănătatea ridică ceva probleme, astfel că bine ar fi să le iei în seamă. Sunt afecțiuni de fond, poate chiar ereditare ce trebuie ținute sub observație alături de îndrumarea unor specialiști. Weekend-ul aduce răscoliri sufletești și decizii importante privitoare la relațiile și evenimentele în care ești implicat.

Capricorn
La începutul săptămânii se evidențiază aspectele profesionale și cele privitoare la imaginea ta în ochii celorlalți. Se pare că ai sarcini de lucru importante, astfel că acum șefii vor dori un raport detaliat asupra felului în care le rezolvi. Este bine să vorbești direct și la obiect, pentru că unii îți pot pune bețe în roate. Aspectele locative, cele legate de familie sau de treburi gospodărești sunt şi ele prezente în preajma ta. Sunt posibile situaţii delicate, de aceea trebuie multă atenţie, discernământ şi răbdare. Ai în preajmă prieteni şi protectori excepţionali. Urmează-le sfaturile, dar tu evită să-ți expui prea mult slăbiciunile și temerile. La sfârșitul săptămânii este posibilă o multitudine de stări, trăiri, senzații și emoții.

Varsator
Primele zile ale săptămânii îți aduce dorinţă de elevare, planuri de căltorii sau studii pe termen lung. Deocamdată, astrele nu-ți prea susţin doleanţele, dar la momentul potrivit te vor ajuta. Alcătuiește un plan de activități culturale și antrenează-i și pe cei dragi alături de tine. Vei fi nevoit să te preocupi și de domeniul profesional, respectiv de relațiile cu șefii şi de poziția ta în cadrul unui grup de lucru. Fii prudent, pentru că sunt posibile discuții aprinse și chiar se pot declanșa conflicte cu implicare juridică pe termen lung. La sfârșitul săptămânii se va contura un final important în relațiile cu prietenii și protectorii din segmentul socio-profesional.

Pesti
La începutul săptămânii se vor evidenția relaţiile parteneriale, mai ales cele din sfera profesională. Dinamismul lor te va încuraja să-ți revelauezi părerile și intențiile atât față de relația cu partenerul de viață, cât și față de relațiile profesionale. Atenție că nu ești în cea mai bună formă, fapt pentru care există tendinţa de a da vina pe ceilalţi. Vor intra în preocupările tale, cheltuielile comune cu alții, cadourile băneşti, moştenirile sau partajele personale și profesionale. Sunt posibile veşti secrete, unele chiar interesante. Finalul săptămânii aduce turnuri importante în planurile privitoare la studii, cercetări, călătorii. Rezervă momente pentru odihnă și discuții amicale cu cei dragi.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii