Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:17 26 05 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atmosfera astrală a lunii aprilie 2022. Multe ne vor lua prin surprindere

ro

26 Mar, 2022 20:46 1393 Marime text
Astre, Sursa foto: Pexels Atmosfera lunii Aprilie este dinamică, cu multe provocări, situații interesante și inedite. Dincolo de tumultul cotidian, de avalanșa de neplăceri și răsturnări spectaculoase de situație, vom simți adierile unor începuturi benefice pe toate palierele vieții.

Pe cerul planetei noastre se petrec nouă evenimente astronomice cu impact astrologic, astfel că vom avea multe de făcut. Pe de altă parte, Primăvăra se instalează din ce în ce mai mult și bine, iar pofta de viață, dorința și putința de a rezolva tot felul de treburi mai noi sau mai vechi, vor fi accentuate și bine susținute din astral.

Iată care sunt evenimentele astronomice de pe parcursul lunii Aprilie: două momente de Lună nouă dintre care unul este însoțit și de o eclipsă parțială de Soare, schimbarea Semnului zodiacal de către Venus, Mercur, Luna neagră, Marte, Soare, un moment de Lună plină și retrogradarea planetei Pluto.

Chiar din prima zi, respectiv pe 1 Aprilie, dimineața devreme se formează aspectul de Lună nouă în Semnul Berbecului. Este un moment foarte puternic din perspectiva energetică, care ne predispune la interiorizare, individualism, accentuarea unor probleme de sănătate, aranjamente de culise în plan social și profesional, agresivitate, impulsivitate, acțiuni haotice, risc de suprasolicitare nervoasă. Focul poate scăpa foarte ușor de sub control, fie că vorbim de vremea de afară, fie că vorbim de focul existent în măruntaiele pământului. Mari contradicții între concret, pragmatic, individual și mental, spiritualitate, colectiv.


În seara zilei de 5 Aprilie, Venus, mica benefică și susținătoare plăcerilor, armoniei, relațiilor, amorului se mută în Semnul zodiacal Pești, unde se simte foarte bine și poate revărsa asupra noastră, multe bunătăți din palmaresul ei. Perioada în care Venus va tranzita Semnul Peștilor, pentru că se află alături de Neptun (magicianul) și Jupiter (marele benefic), poate fi o perioadă plăcută, cu o mare deschidere spre artă, spre descoperirea și aplicarea unor remedii deosebite pentru îmbunătățirea sănătății noastre. Foarte active vor și empatia, compasiunea, deschiderea către cei aflați în suferință, care vor putea fi ajutați mult și bine.

Dar, să ne amintim în permanență, că magicianul Neptun va presăra, din când în când și stropi de neîncredere, minciună, iluzie, va învălui anumite situații în veșminte minunate, ca apoi la un alt moment, să dea la o parte aceste veșminte și să rămână esența, care este, de fapt și de drept, cu totul altceva, decât ne amăgim noi la prima vedere.

Tot dimineața devreme, pe 11 Aprilie, Mercur, planeta gândirii și comunicării începe tranzitul prin Semnul zodiacal Taur, tranzit ce se va finaliza în primele ore ale zilei de 30 Aprilie.  Apoi va tranzita Semnul Gemenilor, un Semn drag și potrivit lui Mercur. În Taur, Mercur este într-o poziție incomodă, oferindu-ne lentoare în gândire și comunicare, viteză de procesare a informației mai redusă, însă, pe de altă parte, ne ajută să ne concentrăm mai mult și mai bine pe o temă. Cum în Taur se află și planeta surprizelor Uranus, plus Nodul Nord al Lunii, combinația alcătuită din cei trei poate oferi sclipiri geniale mai ales nativilor Taur și celor cu marcaje astrale importante în Semnul zodiacal Taur, plus situații de-a dreptul explozive, cu efecte definitive, tuturor pământenilor.

Luna neagră, considerată mai mult sau mai puțin un punct fictiv, dar suficient de puternic încât să ne bulverseze viețile în moduri total imprevizibile, schimbă Semnul zodiacal în primele ore ale zilei de 15 Aprilie, începând tranzitul prin Semnul zodiacal Rac. Este un tranzit lung, de aproximativ nouă luni, astfel că vom avea timp suficient să tot experimentăm influențele sale asupra simbolisticii Racului: casă, familie, neam, copii, locuri natale, patriotism.


Citește continuarea pe astrocafe.ro 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii