AstroCafe.ro Promisiunea unui rezultat
AstroCafe.ro: Promisiunea unui rezultat
31 Aug, 2021 11:53
ZIUA de Constanta
1324
Marime text



În fiecare zi luam decizii, hotărâri, facem alegeri și în baza acestora ne desfășurăm activitatea. Oricare ar fi ea.
Ne mișcăm încoace și încolo într-o dinamica ieșită din comun, accelerată în ultimele decenii.
Toate acestea se întâmplă cu un scop – obținerea de rezultate.
E firesc, aceasta este esența naturii umane. Nimic ieșit din comun.
Acum, firesc ar fi să ne întrebăm la ce bun toate acestea?
Sunt aceste rezultate dorința noastră? Suntem noi în acord cu dorința sau nevoia de a avea acel rezultat?
Fiecare dintre noi are această provocare în față. Și asta pentru că, tot ceea ce înseamnă tehnologie astăzi, din orice domeniu, are în spate o strategie. Apare pentru o nevoie.
Ei bine, în ultimele decenii, am aflat grație tehnologiilor de comunicare, din ce în ce mai vaste și mai complexe și mai agresive, că avem zeci de nevoi. De care noi nici nu aveam habar. O tehnologie o împinge pe o alta să se dezvolte pentru a o sprijini, la rândul ei, în răspuns.
Nevoile sunt extrem de diverse. Și au evoluat odată cu dezvoltarea socială și cu dezvoltarea tehnologică. De la inventarea primului instrument de lucru al pământului și până la 5G am trecut prin nenumărate experiențe. Toate acestea au un singur motor: rezultatul.
Autor: Cornel Svârlefus
Articolul integral poate fi citit pe www.astrocafe.ro.
.jpg)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii