Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:52 09 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vom plăti taxă de autostradă. Vezi de când

ro

04 Jun, 2011 13:14 1215 Marime text

La capitolul "Politica în domeniul transporturilor şi infrastructurii" din strategia bugetar-fiscală, la capitolul "obiective propuse" apare "introducerea taxei de autostradă". Nu există trecut vreun termen-limită pentru introducerea taxei, dar, cum strategia acoperă perioada 2012-2014, rezultă că în maximum 3 ani vom avea taxă de autostradă, dacă cele asumate prin strategie vor fi şi îndeplinite.
Iniţial, strategia anunţată de oficialii Transporturilor era să se taxeze doar autostrăzile construite în parteneriat public-privat, pentru ca apoi ideea să fie extinsă şi la autostrăzile ce vor fi construite din bani de la buget şi, ulterior, şi la autostrăzile deja construite. Ultima declaraţie pe tema taxării traficului pe autostradă a fost făcută de actualul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, toamna trecută, ministrul spunând că taxa este impusă de Comisia Europeană.
"Nu pentru că cineva are plăcerea introducerii taxelor, este o măsură europeană pe care toate statele membre au luat-o. Pentru noi, ca ţară membră, este şi o condiţie pe care Comisia Europeana ne-a impus-o, şi anume aceea de a demonstra că după momentul finalizării construcţiei de autostrăzi, avem fonduri pentru mentenanţa acestora", spunea Boagiu. Ministrul a mai declarat atunci că se fac calcule pentru a se stabili valoarea pe kilometru şi modalitatea de taxare.

www.money.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • vadim 04 Jun, 2011 11:51 pai acum taxati podurile? ce s ar intimpla daca se va introduce taxa de pod in toata tara ,europa ?sa muriti bineeeeeeee