Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:34 12 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unul este angajat al IPJ Poliţişti arestaţi în dosarul furtului de combustibil de la Ovidiu

ro

07 Jul, 2014 09:51 1964 Marime text
Doi dintre cei şase arestaţi preventiv în cazul furtului de combustibil din conducte sunt poliţişti. Unul dintre suspecţi este agent la serviciul de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Ovidiu, iar celălalt este poliţist local în aceeaşi localitate. Angajatul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa (IPJ) a fost suspendat din funcţie, ieri, după ce instanţa a emis pe numele său mandat de arestare preventivă. Prin vocea purtătorului de cuvânt, Bogdan Păduraru, IPJ Constanţa se dezice de astfel de comportamente a angajaţilor săi şi va conlucra cu structurile abilitate pentru prevenirea faptelor de corupţie în rândul poliţiştilor.
 
Amintim că ofiţerii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Acţiuni Speciale şi Poliţiei Oraşului Ovidiu, din cadrul IPJ Constanţa au depistat, vineri noapte, în flagrant, trei persoane în timp ce sustrăgeau cu o instalaţie artizanală, dintr-o conductă, peste două tone de produs petrolier.
 
Ulterior, poliţiştii au efectuat, sâmbătă dimineaţă, 17 percheziţii la domiciliile mai multor persoane, despre care existau indicii că ar fi sustras produs petrolier din aceeaşi conductă. În urma efectuării percheziţiilor, au fost găsite şi ridicate peste trei tone de produs petrolier, care era depozitat în mai mulţi recipienţi şi o instalaţie artizanală.
Şase persoane au fost reţinute şi, ulterior, arestate preventiv în acest dosar.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii