Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:52 19 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Turneul culinar al Unilever Food Solutions a ajunge în Constanţa

ro

12 Oct, 2011 22:01 1148 Marime text

Comapania Unilever Food Solutions, divizia pentru bucătari profesionişti a companiei Unilever, organizează evenimentul „Testează-ne", organizat sub forma unui turneu culinar în cinci oraşe ale ţării, pentru prezentarea şi degustarea sosurilor Knorr nou-lansate, cât şi a celor cu reţete îmbunătăţite special pentru bucătarii profesionişti.

Turneul culinar al Unilever Food Solutions va ajunge pe 18 octombrie în Constanţa, unde va avea loc o demonstraţie gastronomică la care vor participa bucătari ai companiei noastre, dar şi bucătari din Constanţa, de la restaurantele de pe litoral şi bucătari din Tulcea.

Constănţenii sunt invitaţi la testarea noilor sosuri, într-un eveniment care se anunţă a fi unul plin de savoare, tocmai pentru că va împlica bucătări din zona Dobrogei, vor avea loc degustări de preparate cu noile sosuri Knorr, se vor realiza teste oarbe de degustare de sosuri, dar şi o degustare de vin realizată de cunoscutul somelier Sergiu Nedelea. Evenimentul „Testeăza-ne!" va fi marti, 18 octombrie, începând cu ora 15:00, în Constanţa, la Hotel Del Mar, Mamaia (vis-a-vis de Satul de Vacanţă, lângă Hotel Bavaria Blu).

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii