Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:16 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Teo Trandafir a fost operată din nou. Medicii sunt rezervaţi

ro

29 Mar, 2011 20:30 1170 Marime text

Teo Trandafir a fost operată din nou de medicii austrieci, se află în stare stabilă la terapie intensivă şi este tratată cu antibiotice moderne, însă medicii sunt rezervaţi în privinţa evoluţiei sale, potrivit unui comunicat remis marţi de Allgemeines Krankenhaus din Viena.

"Pacienta se luptă în continuare cu pancreatita necrozantă severă şi infecţia de care suferă",spun medicii austrieci.

Teo Trandafir a fost supusă, vineri, unei noi intervenţii chirurgicale, necesară pentru îndepărtarea unor resturi de ţesut necrozat şi a infecţiei din abdomen. Ea fusese operată şi în 24 februarie, iar ulterior s-a aflat în comă indusă.

"Este caracteristic acestei boli ca recuperarea să poatăfi urmată de episoadede recidivă", au declarat medicii austrieci care se ocupă de Teo Trandafir.

Săptămâna trecută, reprezentanţii clinicii anunţaseră că pacienta a părăsit secţia de terapie intensivăşicămedicii o pregătescîn vederea externării şi întoarcerii în România.

Sursa:realitatea.net

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii