Sărbătoarea Bobotezei, la malul mării
Sărbătoarea Bobotezei, la malul măriiUn sobor de preoți însoțiți de Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinția Sa, Teodosie, desfășoară, în acest moment, alături de un număr impresionant de constănțeni, slujba de Bobotează. Este sfințită atât apa din butoaie transportată pe faleza Cazinoului, în care trase de boi, cât și apa Mării Negre. După finalizarea slujbei de sfințire a apei, vor fi aruncate în mare trei cruci, pentru recuperarea cărora, în ciuda condițiilor meteo nefavorabile, an de an se găsesc constănțeni dornici. Înainte de a se retrage, constănțenii vor primi PET-uri cu apă sfințită. Cele 70.000 de PET-uri, pregătite, încă de ieri seară, de Arhiepiscopia Tomisului, se află în prezent pe faleza Cazinoului fiind așezate în formă de cruce. Nicio personalitate politică nu este prezentă la slujbă.
UPDATE 1:
Din cei mulți constănțeni care s-au aruncat în mare pentru a găsi crucile aruncate de Înalt Prea Sfinția Sa, Teodosie, Daneil Lovin, Dan Teodor Aneste și Adrian Arhip sunt cei trei care au reușit aceasta.
Toți trei susțin că a fost pentru prima dată când au făcut acest gest. Daniel Lovin a precizat că s-a aruncat după curce în memoria prietenului său, Ciubotariu, un scafandru care a murit la datorie.
UPDATE 2:
Deplasarea Înalt Prea Sfinței Sale pe mare cu barca s-a lăsat cu un mic incident, explicabil dat fiind condițiile meteo. Un val de apă l-a acoperit pe Arhiepiscopul Tomisului în momentul în care Înalt Prea Sfinția Sa traversa marea.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp