Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:25 18 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a tras cu arma în Ovidiu

ro

23 Feb, 2012 19:11 795 Marime text
La data de 22 februarie, în jurul orei 13.10, poliţiştii din Ovidiu au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că în zona unei societăţi comerciale din localitate se află un grup de persoane cu un atelaj hipo, care sustrag material feros (bazin metalic). 
 
Poliţiştii deplasaţi cu operativitate la faţa locului au reperat 3 persoane de sex masculin, care la vederea oamenilor legii au încercat să părăsească zona, motiv pentru care s-a procedat la somarea lor legală pentru a rămâne pe loc. Întrucât suspecţii nu s-au supus somaţiilor, pentru imobilizarea acestora, unul din poliţişti a folosit armamentul din dotare, efectuând un foc de avertisment în plan vertical, fără a fi înregistrate victime. Cele trei persoane au fost identificate ca fiind M. Toader, de 40 de ani, T. Cristian, de 29 de ani, şi T. Daniel, de 31 de ani, toţi din oraşul Ovidiu, asupra lor fiind găsite unelte pentru tăiat materiale feroase. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de furt calificat, cercetările fiind continuate cu suspecţii în stare de libertate.  

Ti-a placut articolul?

Comentarii