Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:42 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Președintele Klaus Iohannis „PSD, mai concret Dragnea, nu mai prezintă pentru mine un partener de discuţie altfel decât strict instituţional“

ro

04 May, 2018 19:44 960 Marime text
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că discuţiile pe care le va avea în viitor cu reprezentanţii Guvernului şi cei ai Parlamentului vor fi instituţionale, punctând că nu vor mai exista discuţii informale sau de armonizare, deoarece PSD nu mai reprezintă un partener în acest sens, informează Agerpres.ro. 
 

"Noi nu ne întâlnim fiindcă suntem prieteni sau fiindcă ne simpatizăm. Noi ne întâlnim atunci când discuţiile instituţionale trebuie să aibă loc. Nu putem să nu conducem România, nu putem să nu vorbim fiindcă avem divergenţe politice. Pentru oameni de stat este absolut necesar să aibă puterea să treacă peste animozităţi politice, peste neînţelegeri politice. Asta nu înseamnă însă că trebuie să cădem în extrema cealaltă. Discuţiile care vor avea loc între mine şi Guvern sau între mine şi reprezentanţi ai Parlamentului vor fi instituţionale. Alte discuţii informale sau de armonizare nu vor mai exista. PSD, mai concret Dragnea, prin felul în care a procedat în ultima vreme, nu mai prezintă pentru mine un partener de discuţie altfel decât strict instituţional", a precizat Klaus Iohannis.

 
Şeful statului a arătat că din moment ce i-a invitat pe premierul Viorica Dăncilă şi pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, la recepţia organizată la Palatul Cotroceni de Ziua Europei aceştia sunt bineveniţi la eveniment.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii