Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:49 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polițist, rănit de un individ agresiv. Agentul a ajuns la spital

ro

19 Jul, 2019 22:53 1171 Marime text
Un poliţist a ajuns la spital şi a suferit o intervenţie chirugicală, după ce a fost lovit de un bărbat care făcea scandal la sediul Primăriei Zetea, oamenii legii fiind chemaţi pentru aplanarea conflictului, potrivit Agerpres.

Biroul de presă al IPJ Harghita a informat, vineri seara, că în urma unui apel de urgenţă care sesiza comportamentul deosebit de agresiv al unui localnic de 47 de ani, care se manifesta la sediul Primăriei Zetea, un echipaj, format din trei poliţişti, s-a deplasat la faţa locului, pentru aplanarea conflictului şi lămurirea stării de fapt.

La vederea poliţiştilor, bărbatul respectiv a devenit şi mai agresiv şi l-a lovit cu genunchiul pe unul dintre agenţi, apoi a scos un cuţit, cu care îi ameninţa pe cei prezenţi.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a precizat pentru AGERPRES că agentul lovit de agresor a ajuns la Spitalul municipal din Odorheiu Secuiesc şi a fost supus unei intervenţii chirugicale, viaţa nefiindu-i pusă în pericol.

Se fac cercetări în acest caz.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii